La 100 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, la Botoșani s-au adunat scriitori de pe ambele maluri ale Prutului. S-a recitat ”Doina”, s-a plâns, s-au spus cuvinte dătătoare de speranțe.
Toate acestea aveau să ajungă la urechile Securității, ”Dobrescu” fiind doar unul dintre informatorii trimiși special cu această misiune.
”Aici, la Ipotești, de unde s-a înălțat în strălucire universală luceafărul geniului poetic național, cinstim cu emoție memoria nepieritoare a celui mai iubit poet al neamului nostru – Mihai Eminescu. Visul lui de dreptate, de libertate și înălțare a României, cântat în vers de aur, își află împlinire în strălucirea vremurilor noastre, când întregul popor, deplin stăpân pe propria soartă, construiește o viață nouă – socialismul”.
Cuvintele de mai sus sunt ale lui Nicolae Ceaușescu și deschideau suplimentul ziarului Clopotul Botoșani editat ”cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la trecerea la nemurire a lui Mihai Eminescu”, din 15 iunie 1989.
Părăsim pentru un moment anul 1989 și poposim la începutul secolului, când România și Botoșanii comemorau trecerea a două decenii de la moartea lui Mihai Eminescu.
Astfel, în Gazeta Botoșanilor din 20 iunie 1909 se consemna cum la Botoșani, unde s-a născut nemuritorul poet, intelectualitatea orașului, cu ocazia comemorării a 20 de ani de la moartea lui, ”a căutat să serbeze această zi cu multă solemnitate. Duminica trecută, 14 iunie, la ora 9.30, toate școlile primare, liceul, ateneul, corporațiile, profesorii, profesoarele, autoritățile comunale, notabilii orașului etc. s-au adunat pentru a comemora evenimentul la Uspenia”. De aici, cu muzică militară, numeroasa asistență a pornit în procesiune la statuia poetului din fața școlii Marchian. Seara, în grădina Belvedere s-a dat o grandioasă serbare unde s-a cântat ”O, mamă, dulce mamă” și ”Ce te legeni, codrule?” și au citit Șt. O. Iosif, Natalia Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel.
În 1939, ziarul Botoșanii publica în numărul din 19 iunie articolul ”O jumătate de secol de la moartea lui Eminescu”: ”Gloria lui Eminescu a rămas… intactă, plăsmuirile minții și sufletului lui sunt aceleași: sfinte și nepieritoare. În această zi de aducere aminte, poporul român de pretutindeni cuvine-se să-și îndrepte gândul cu evlavie și recunoștință către genialul poet”.
Peste încă 25 de ani, așadar la împlinirea a 75 de ani de la moartea poetului, ziarul Clopotul îi dedică lui Eminescu mai multe numere care cuprind pagini speciale de poezie, un reportaj despre manifestarea de la Ipotești din 14 iunie.
Vom reveni cu un alt prilej asupra numărului consistent pe care același ziar Clopotul îl alocă celor 100 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu.
Astăzi, deși rămânem în același cadru comemorativ, prezentăm o altă conjunctură literară, cea mai puțin știută, a manifestărilor dedicate poetului botoșănean.
Este vorba, așadar, despre mijlocul lunii iunie 1989. Faptele – prin care aflăm cum erau turnați la Securitate scriitorii din Basarabia și România - sunt consemnate în arhivele Ministerului de Interne, Inspectoratul Județului Argeș, cu mențiunea ”Strict Secret”, cu sursa ”Dobrescu”, și vizează ”festivitățile de la Botoșani prilejuite de centenarul morții lui Eminescu”.
În Dosarul 18.06.1989/00350/15735, ”Dobrescu” își informează superiorii:
”Din Pitești a fost invitată la festivități prof. Maria (Mona) V., poetă, care anul trecut a obținut un premiu al revistei ”Convorbiri literare” din Iași. În afară de ea au mai fost invitați alți 7 poeți din țară, care au fost premiați în acest an la concursul de poezie și juriul din București, alcătuit din 4 sau 5 persoane, sub conducerea lui Laurențiu Ulici. Alături de ea a mai fost Daniela Crăsnaru, o redactoare de la ”Tribuna României” și încă cineva”.
Aflăm mai departe, potrivit aceluiași ”Dobrescu”, că festivitățile au început la începutul lunii iunie și alți scriitori și pelerini au trecut pe la Ipotești.
”În zilele de 14 și 15 iunie au fost festivitățile de încheiere, când s-au împărțit și premiile. Invitații au fost ținuți și găzduiți la hotel, iar toate deplasările s-au făcut numai în grup, însoțiți de delegați ai Comitetului de cultură din localitate. Nimeni nu avea voie să părăsească grupul”.
În zilele de 15 și 16 iunie delegații români s-au întâlnit cu delegații de la Chișinău și Cernăuți, scriitori. Printre cei prezenți se afla și poetul Grigore Vieru.
”În noaptea de 14 spre 15 scriitorii din Chișinău au propus să facă priveghe. Directorul hotelului le-a oferit o cameră unde s-au adunat toți delegații din Cernăuți, Chișinău și din țara noastră, respectiv 7 sau 8 care au fost premiați. Juriul a refuzat să participe la această întâlnire. Cei adunați în această cameră erau aproximativ 50. Toți au hotărât să prezinte fiecare din lucrările lor sau să spună ceva. Basarabenii, în cor, au recitat ”Doina” de Eminescu și apoi poezii de-ale lor. Poetul Vieru, conducătorul scriitorilor din Chișinău, a spus ”Eminescu este al nostru”, la care Mona V. mai curajoasă dintre toți, a spus: ”Nu Eminescu este al vostru, ci voi sunteți ai noștri”. Unii dintre basarabeni au spus: ”În sfârșit suntem acasă” și au început să plângă”.
În acea noapte, se mai consemnează în dosar, Grigore Vieru a întrebat: ”Unde sunt scriitorii români, vrem să stăm de vorbă cu ei”, la care i s-a răspuns: ”Au fost scriitori români aici, acum sunt numai tinerii premiați”.
În afară de participare la festivitățile de la Ipotești, cei prezenți au participat la întâlniri cu publicul, inclusiv la Dorohoi.
”Deplasarea s-a făcut în grup cu însoțitori. Din informații, scriitorii au fost bine primiți”.
”Dobrescu” mai informează și că la Botoșani s-a aflat în acele zile și o delegație UNESCO, motiv de noi reguli și restricții.
”În ziua de 14 sau 15 a sosit și o delegație UNESCO care a fost cazată la etajul II al hotelului. Delegaților români din hotel li s-a atras atenția că n-au voie să circule pe scări, ci numai cu liftul, fără a se opri la etajul II”.
1989 a însemnat, însă, și căderea lui Nicolae Ceaușescu. La cinci luni de la grandioasele manifestări ce marcau 100 de ani la moartea poetului, la București avea loc ultimul mare Congres PCR.
Atunci, pe 20 noiembrie 1989, Nicolae Ceauşescu rostea ultimul său mare discurs în cadrul unui Congres al partidului. Mare la propriu, pentru că citirea lui, desigur întreruptă de ovaţii şi aplauze, a durat şase ore.
3300 de delegaţi au fost convocaţi la Sala Palatului, Nicolae Ceauşescu prezentând în faţa lor România prosperă. Dar care stătea pe un butoi de pulbere care avea să explodeze peste doar câteva zile.
