Poetul și prozatorul Lucian Alecsa a încetat din viață în noaptea de joi spre vineri. Acesta se afla acasă, la Săveni, unde a acuzat o stare generală de rău. Soția sa, medic de profesie, a alertat Serviciul Județean de Ambulanță (SJA), care a trimis un echipaj la fața locului.
S-a deplasat chiar Cristian Cojocaru, șeful Stației SJA Săveni, care însă atunci când a ajuns în apartament l-a găsit în stop cardio-respirator. Timp de zeci de minute a încercat să-l resusciteze, l-a transportat și la spital, însă toate încercările s-au dovedit a fi sortite eșecului. Lucian Alecsa tocmai își lansase pe 28 ianuarie două cărți: ”Femeia fără zâmbet", o carte de proză scurtă și "Umbra, agent dublu", un volum de poezie.
Era membru al Uniunii Scriitorilor din România, redactor șef adjunct la revista de cultură Hyperion, iar în 2013 a primit la Iaşi Premiul de Proză pentru romanul „Moartea e bine mersi”, o veritabilă mărturie a autorului aflat în urmă cu nouă ani în luptă cu o boală care l-a pus faţă în faţă cu moartea. În perioada noiembrie 2010 – februarie 2015 a activat și ca editorialist la Botoșăneanul.
Lucian Alecsa s-a născut la Mihăileni, iar pe 31 ianuarie tocmai împlinise 62 de ani.
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace
Detalii șocante din ultima carte a scriitorului:
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024