Pâinea s-ar putea scumpi, din cauza creşterii preţurilor la grâu şi făină, dar şi a costurilor cu forţa de muncă odată cu majorarea salariului minim la 1.450 de lei.
Astfel pâinea s-ar putea scumpi cu până la 10% în această perioadă.
”Sunt premise pentru ca preţul pâinii să mai crească în această perioadă, motivat de patru elemente. În primul rând, preţul grâului a crescut de la 1 martie cu 7-8 procente datorită cererii mari de grâu la export, iar prin acest export se diminuează şi cantitatea de grâu care ne rămâne la dispoziţie. În al doilea rând, este vorba de creşterea costului cu forţa de muncă prin majorarea salariului minim la 1.450 de lei, dar corelat au crescut şi salariile celorlalţi angajaţi, care nu erau pe minim şi este o creştere semnificativă. Noi suntem de acord cu ea, pentru că oamenii trebuie să câştige mai bine şi forţa de muncă calificată să rămână în ţară, dar ne costă şi atunci trebuie să o prindem în preţul produsului finit. De asemenea, trebuie să recunoaştem că şi energia şi combustibilul şi gazele naturale sunt mai scumpe decât anul trecut. În procente, pot să vă spun că ar fi vorba de o creştere de până la 10% sau în jur de 10 bani la o pâine', a declarat, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase, Aurel Popescu.
În prezent, preţul grâului este situat între 780 şi 800 de lei pe tonă adus la moară, în creştere cu circa 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce tona de făină s-a scumpit de la 850 de lei anul trecut, la 1.000 de lei/tonă în prezent.
'Am observat că unii operatori au făcut deja aceste modificări de preţ. Nu sunt mari şi nu cred că este îngrijorător pentru populaţie, dar 10 bani la o pâine contează foarte mult pentru noi, dacă ai cantităţi mari. Eu cred că o pâine care costă acum 70 de bani şi ulterior o să coste 80 de bani nu este ceva rău, pentru că este mai bine să mănânc o pâine sigură din punct de vedere alimentar, chiar dacă este puţin mai scumpă, decât o pâine nesigură. Fiecare agent economic îşi face calculele şi atunci când constată că preţul la care vinde este mai mic decât costul de producţie trebuie să procedeze în consecinţă. Piaţa reglează preţul, nu Rompan. Noi nu ne putem băga, pentru că preţurile se formează pe piaţa liberă, între cerere şi ofertă. Este posibil, însă, ca nu toţi agenţii economici să opereze o majorare a preţului', a subliniat preşedintele patronatului din industria de morărit şi panificaţie.
În România, consumul de pâine a scăzut în ultimii ani, de la 98 de kilograme pe locuitor într-un an la mai puţin de 96 de kilograme în prezent, dar încă se menţine peste media europeană de 82 kg/locuitor/an. Societăţile autohtone de morărit şi panificaţie pun pe piaţă lunar în jur de 180.000 de tone de pâine.
În context, Popescu a afirmat că intenţionează să facă 'o verificare' a consumului de pâine şi de produse de panificaţie pe piaţa românească, pentru că 'trebuie să ştim ce vrea să mănânce românul', dar şi ce ar trebui să ofere industria din acest punct de vedere.
'Vom face o verificare pe consum. Este vorba de un studiu serios şi profesionist pe care îl va realiza Gallup, ne va costa în jur de 50.000 de euro, dar o să fie aşa cum scrie la carte. Ei au mai făcut acum 10 ani un astfel de studiu, care a ieşit foarte bine, dar acum ştim ce vrem, ce să întrebăm, pentru că trebuie să ştim ce vrea să mănânce românul, iar acest lucru ne va conduce la ceea ce trebuie să facem. Până la sfârşitul anului vrem să avem acest studiu finalizat', a adăugat Popescu.
Rompan este prima asociaţie constituită în România în 1990 şi cuprinde peste 300 de societăţi din toate domeniile din industrie. Cota de piaţă este de 65% pe morărit, 40% la panificaţie, 70% la paste făinoase şi 55% la biscuiţi.
În industria de morărit şi panificaţie lucrează 80.000 de salariaţi, peste jumătate din toată industria alimentară, unde sunt 150.000 de salariaţi, numai în societăţile membre Rompan fiind peste 40.000. Sectorul înregistrează anual o cifră de afaceri de circa 2,5 miliarde de euro.(Sursa: Observator)
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024