Dacă acum două săptămâni, la licitația pentru locurile de parcare din municipiu, au existat și cetățeni dispuși să plătească până la 600 de lei pentru un loc unde să își lase autoturismul, situația s-ar putea repeta după 20 februarie.
Asta pentru că, potrivit conducerii municipalității, zona centrală, cea mai cerută din oraș, este și cea în care nu s-au mai făcut noi locuri de parcare de câțiva ani buni. Dacă pentru taxele locale (casă, mașină, teren, salubritate), depășirea termenului limită de achitare nu atrage după sine decât pierderea reducerii de 10%, în cazul parcărilor, lucrurile stau diferit.
Așa încât botoșănenii care beneficiază de loc de parcare concesionat și nu și-l achită până la data de 1 februarie, riscă să și-l piardă. Cu șansa însă de a și-l recupera la o nouă licitație.
„Până la 31 ianuarie este termenul final de plată, iar apoi, ca în fiecare an, locurile libere vor fi scoase la licitație, cum e procedura. Undeva după 20 februarie va avea loc probabil prima licitație”, a declarat Marius Buliga, viceprimar al municipiului Botoșani.
Acesta a mai menționat că la momentul de față, în Botoșani există aproximativ 2.000 de locuri de parcare și că în toate zonele orașului, cu excepția celei centrale, există locuri suficiente de parcare.
„Cu siguranță sunt oameni din zona centrală care au rămas fără locuri de parcare. Nu putem să satisfacem toată cererea din acea zonă. Dar în zonele I și II ale orașului, cetățenii au suficiente locuri de parcare”, a mai precizat viceprimarul.
Cu toate acestea, primarul Ovidiu Portariuc a declarat într-o conferință de presă că în prezent există o încărcătură prea mare, și crescândă, din acest punct de vedere, care nu ar putea fi ușurată decât prin construirea parcărilor supraterane. Doar că în municipiu nu mai există terenuri disponibile.
CITEȘTE:
Locuri de parcare de lângă poliție vânate acerb : un tânăr abia ieșit din majorat este campion cu preț cvadruplu – GALERIE FOTO & VIDEO
Noapte albă pentru zeci de polițiști și voluntari pentru găsirea fetiței dispărută: UNDE era
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Casă cuprinsă de flăcări în această dimineață, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Declarația zilei 15 ianuarie 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
O fată de 10 ani a dispărut: Sunați la 112 dacă o vedeți pe Eliza!
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile