Veste importantă pentru toți botoşănenii care și-au luat sau intenționează să își cumpere o locuință prin programul „Prima casă”.
Analiștii nu vin cu vești bune, iar statul pregătește deja o schimbare de zile mari. Dacă modificările aduse legii dării în plată vor trece de Parlament, românii care s-au împrumutat îşi vor putea renegocia creditele. Analiştii spun că indicele ROBOR, în funcţie de care se calculează dobânzile, va creşte până la finalul anului.
Românii loviţi de creşterea Robor ar putea să-şi dea locuinţa şi să scape de datorie, chiar dacă au cumpărat-o prin Prima Casă.
Darea în plată ar putea fi aplicată şi pentru acest program. Iniţiatorii spun că scopul este de a le oferi românilor condiţii mai bune pentru renegocierea contractelor, atat timp cat exista voci din piaţă care spun ca indicele în funcţie de care se calculează dobânzile ar putea ajunge la 5 la sută. Iar ratele vor fi tot mai greu de plătit.
Darea în plată a fost folosită deja de 8500 de persoane, care au avut probleme cu plata creditelor, din cauza prăbuşirii leului în faţa altor monede. Cele mai multe cazuri sunt acum în instanţă, iar datornicii s-au împrumutat în franci elveţieni. Avantajul este că, în această perioadă, românii nu mai plătesc ratele pe care oricum nu şi le mai permiteau. Cei care au apelat la programul Prima Casă şi sunt afectaţi de creşterea ratelor ar putea apela la această soluţie.
La un ROBOR de 0,75 la sută, rata era, acum doi ani, de 918 lei. Potrivit Antena 1, luna aceasta ajunge la 1179 de lei, iar dacă Robor va ajunge la 5%, un român care s-a împrumutat cu suma maximă, pe 30 de ani, va plăti lunar 1500 de lei.
Până acum, 230 de mii români şi-au cumpărat o locuinţă prin programul care beneficiază de o garanţie din partea statului.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024