Organizaţia judeţeană a PNL nu face notă discordantă în scandalul izbucnit la nivel central după alegerile locale care au făcut din PSD prima forţă politică a României, dar şi a Botoşanilor.
Conducerea filialei pregăteşte o şedinţă de analiză a rezultatelor obţinute, în care este posibil să se ia măsuri împotriva unor conduceri de organizaţii. Liberalii sunt nemulţumiţi nu atât de unele înfrângeri obţinute în mediul urban, precum Dorohoi şi Săveni, la care de altfel se aşteptau, ci la proporţiile acestora, care le-au dat peste cap calculele făcute pentru obţinerea majorităţii în Consiliul Judeţean şi care totodată au făcut inutile victoriile obţinute la Darabani şi Ştefăneşti.
„Una este să pierzi la Mitoc, unde în joc sunt câteva sute de voturi şi cu totul altceva să pierzi într-o localitate unde în joc sunt mii de voturi. Cu certitudine va avea loc o analiză”,
Costel Şoptică, copreşedinte PNL Botoşani.
Şedinţa ar putea avea loc chiar la sfârşitul acestei săptămâni. Mai mult sau mai puţin voalat, Gheorghe Sorescu, pretendentul liberal la preşedinţia CJ Botoşani, a învinuit candidaţii la primării pentru eşecul înregistrat în cursa pentru Consiliul Judeţean. (S.B.)
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Contrabandiști prinși de jandarmi în Piața Centrală: S-au ales cu amendă și cu marfa confiscată
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
În atenția fermierilor: APIA a efectuat plata ajutorului de stat pentru motorină
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Mai mulți elevi botoșăneni au fost absenți la prima probă a simulării Evaluării Naționale
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 17, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile