Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă va organiza în a doua parte a lunii decembrie 2016 o bursă a locurilor de muncă în sectorul agricol, la cules de mazăre – 250 locuri (150 locuri pentru Danemarca și 100 locuri pentru Portugalia), se arată într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției.
Descrierea locului de muncă
• Pentru Danemarca: Se va munci într-o ferma cu lucrători din diverse țări, cu oportunități de dezvoltare a abilităților de muncă și socializare.
• Pentru Portugalia: Se va munci într-o fermă cu lucrători din diverse țări, cu oportunități de dezvoltare a abilităților de muncă și socializare. Angajatorul danez deține în Portugalia o filială a firmei daneze Greenpeas.
Compania promovează respectul reciproc, responsabilitatea și încrederea reciprocă între lucrători.
Durata contractului:
Danemarca: iunie – septembrie/octombrie 2017. Program de lucru 30-40 ore, 6 zile/săptămână;
Portugalia: 1 martie – 1 iunie 2017. Program de lucru 40 ore, 6 zile/săptămână.
Condiţii:
- Pentru Danemarca: Cazarea se face în rulote; în camping sunt disponibile: bucătărie, sală de mese, toalete, baie cu dușuri, mașini de spălat, internet Wireless. Taxa de cazare plătită de lucrător/zi este de 7-8 euro și acoperă inclusiv gazul, apa și electricitatea. Pentru transportul de la locul cazării la locul de muncă sau pentru cumpărături, angajatorul va pune la dispozitia lucrătorilor un autobuz, contracost pentru 1,5 euro/zi/persoană; opțional, lucrătorii pot să își aleagă alt mijloc de transport la locul de muncă.
- Pentru Portugalia: Cazarea se face în apartamente cu bucătărie, toaletă și duș. Taxa de cazare platită de lucrător/zi este de 4 euro și nu acoperă costul gazului și electricității, care trebuie plătit, conform consumului, de lucrător. Transportul de la locul cazării la locul de muncă este gratuit, fiind asigurat de angajator.
Mai multe informații despre cazare și transport se găsesc pe website-ul: www.My-greenpeas.com;
Plata muncii:
- în Danemarca: Plata muncii este în funcție de cantitatea culeasă. Salariul este 0,6 euro brut/kg + alocație de concediu. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației daneze. Mai multe informații despre impozite: https://www.skat.dk;
- în Portugalia: Plata muncii este în funcție de cantitatea culeasă. Salariul minim pe lună/persoană pentru 172 de ore de lucru este de 690 euro brut. Dacă se culege mai mult de 1950 kg/lună, se va plăti, pentru fiecare kg cules în plus, 0,35 euro/kg, ca bonus la salariul minim. Impozitul și contribuțiile sociale se vor deduce din salariu conform legislației portugheze.
Transportul dus-întors în/din Danemarca sau Portugalia este în sarcina lucrătorului.
Cerinţe:
- Vârstă minimă – 18 ani;
- Cunoştinţe de limba engleză – nivel minim;
- Muncă fizică grea, indiferent de climă;
- Automotivare pentru munca în acord.
Mod de aplicare:
Candidații trebuie să trimită un CV model EUROPASS, în limba engleză, cu poză inclusă, pe adresa de e-mail: [email protected].
Preselecţia persoanelor care au aplicat se face telefonic sau prin e-mail de către angajator. Invitarea la selecţie a persoanelor preselectate de către angajatorul danez se va face în timp util de consilierii EURES.
Detalii referitoare la data, locul şi programul selecţiei vor fi trimise numai persoanelor invitate. Nu sunt admise alte persoane la interviu. Instrucțiunile de aplicare se găsesc pe website-ul: www.My-greenpeas.com.
Termen limită de trimitere a CV-ului: 9 decembrie 2016.
Informații suplimentare: Pe site-ul ANOFM: www.eures.anofm.ro, sau la sediul agenției din str. Colonel Tomororeanu 2, Compartiment EURES, telefon: 0231/536791.
O structură a statului solicită SUSPENDAREA TikTok-ului în România
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024