Consiliul Județean Botoșani a solicitat Ministerului Sănătății emiterea „Avizului de oportunitate” pentru includerea în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești a proiectului „Extinderea, modernizarea și creșterea capacității de diagnoză prin imagistică de înaltă calitate a Spitalului Județean de Urgență «Mavromati» Botoșani”.
Proiectul, în valoare de 150 de milioane de euro, inclusiv TVA, prevede construirea și dotarea la cele mai înalte standarde a două spitale noi, unul de Pediatrie în municipiul Botoșani și unul în orașul Săveni. Contribuția Consiliului Județean la acest proiect major pentru sănătatea botoșăneană va fi de 3 milioane de euro.
Doina Federovici președintele Consiliului Județean Botoșani
„Continuăm să atragem fonduri europene pentru investițiile în infrastructura sanitară și dotări cu echipamente medicale de ultimă generație. Am făcut din modernizarea sistemului sanitar o prioritate, iar acest lucru se poate lesne observa din volumul investițiilor pe care le-am derulat de la începutul mandatului și până în prezent. Aceste 150 de milioane de euro pe care le atragem pentru cele două spitale noi se adaugă investițiilor și dotărilor făcute sau care se află în plin proces de derulare în valoare de peste 50 de milioane de euro. Am promis că vom valorifica toate oportunitățile de finanțare care se ivesc și asta facem”
Noul Spital de Pediatrie are o valoare estimată în Studiu de Fezabilitate de 120 de milioane de euro, inclusiv TVA. Noul Spital va fi construit pe actualul amplasament al Secției de Pediatrie de pe Bulevardul „Mihai Eminescu” și va avea 212 de paturi pentru spitalizare continuă, 32 de paturi pentru spitalizare de zi, 10 paturi ATI și 4 săli de operație.
El va avea în structura sa unitate de primiri urgențe, secții de spitalizare de zi, secție de pediatrie, chirurgie, compartiment ATI, laboratoare de analize medicale și de imagistică, farmacie, sterilizare, secție de recuperare și balneologie, psihiatrie pediatrică, centru de sănătate mintală pentru copii, ambulatoriu de specialitate, bloc alimentar și bucătărie dietetică, stație de oxigen, spălătorie, etc.
Clădirea noului Spital Săveni are o valoare estimată în Studiu de Fezabilitate de 30 de milioane de euro, inclusiv TVA.
Noul Spital va avea 55 de paturi pentru spitalizare continuă (15 pentru pediatrie și 40 pentru medicină internă), 12 paturi pentru spitalizare de zi (6 pentru pediatrie și 6 pentru medicină internă) și va avea în structura sa: serviciu de internare pacienți, cameră de gardă, ambulatoriu integrat, laboratoare de analize medicale și de imagistică, farmacie, bloc alimentar și bucătărie dietetică, stație de oxigen, spălătorie, etc.
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024