Unitățile medicale vor putea face angajări întrucât Guvernul a decis astăzi în ședință deblocarea posturilor.
Potrivit știripesurse.ro, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că se deblochează angajările din Sănătate și Asistență Socială, astfel că toate spitalele care au deficit vor putea face angajări.
”Așa cum am promis, deblocăm astăzi angajările pentru aproape 8.000 de posturi în Sănătate și Asistență Socială! Astfel, toate spitalele importante care au deficit de medici, asistente și infirmieri vor putea face rapid angajări. Ministerul Sănătății are în acest an un buget cu peste 40% mai mare decât în 2023, deci nu este vorba de probleme financiare”
Marcel Ciolacu, premierul României.
Totodată, Marcel Ciolacu a precizat că au fost asigurate sumele necesare pentru medicamente și servicii medicale.
De altfel, am alocat circa 6.6 miliarde lei cu care am închis datoriile pe anul trecut din sistemul sanitar, asigurând și cheltuielile curente pe luna ianuarie – pentru medicamente și servicii medicale. Însă, fiecare angajare trebuie să se reflecte, în mod concret, în servicii mai bune pentru pacienți, un plus de empatie și de responsabilitate. Asta este valabil și pentru medicii de familie. Bani avem, dar corect este să-i plătim mai bine pe medicii care muncesc serios! Adică serviciile prestate efectiv să primeze în fața plății pe liste de pacienți, adică pentru niște nume puse pe o hârtie!”,
a spus Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern
Ședința de Guvern a început la ora 11:00.
Valeriu Iftime: Am votat pentru o țară în care să fim mândri că trăim – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024