(P) După câteva luni de lucrări, Conacul Zăicești este gata să își inaugureze propriul steak house. Acesta a fost amenajat la parterul pensiunii și, după cum îi spune și denumirea, va fi destinat exclusiv amatorilor de carne de vită.
Pentru prepararea acesteia s-a cumpărat un grătar special în care carnea se gătește cu cărbune de interior.
Iar asta se va întâmpla sub ochii mesenilor fiindcă restaurantul are propria bucătărie, de tip open space, întregul proces de pregătire a vitei putând fi văzut de oamenii din restaurant.
Aceasta mai ales că din peisaj face parte și o vitrină de maturare.
Pe lângă acel grătar special, achiziționat cu 15.000 de euro, pentru ca rezultatul să fie unul pe măsura investiției, Conacul Zăicești a apelat la un bucătar care a lucrat la un restaurant de profil din Londra și a format o nouă echipă.
”Ne dorim să aducem clienți de calitate. Vom folosi o carne maturată, încercăm să facem ceva mai deosebit, adică un restaurant specializat pe steak”,
Dumitru Codău, director Conacul Zăicești.
Astfel, printre altele, gurmanzii vor putea alege între ”Spider steak” și ”Mușchi de vită maturat”, între ”T-Bone steak” și ”Antricot de vită maturat”.
Și totul va fi asezonat cu vinuri alese. Conacul Zăicești a importat din Italia o gamă largă de vinuri, de la Prandone Pecorino DOCG și Appassimento – Monte dei Cocci la Janu – Jacsi & Marchesani și Barolo – Rocche dei Manzoni. Lor li se adaugă și diverse sortimente de prosecco, vin spumant și franciacorta.
Nu au fost însă uitați nici iubitorii vinurilor românești, ale căror gusturi vor fi satisfăcute de crame renumite: ”1000 de chipuri”, ”Gramofon wine”, ”Familia Vlădoi”, ”Dradara”, ”Purcari”.
Nu lipsesc nici vinurile personalizate, produse special pentru Conacul Zăicești și care au etichetă ca atare.
Mesele sunt însă extensibile astfel încât numărul scaunelor poate varia în funcție de dorințele clienților.
Deschiderea, la care va fi prezent inclusiv un somelier care va asigura o degustare de vinuri, este programată pentru marți, 16 ianuarie, la ora 17:00, iar rezervări se pot face apelând 0755.400.207
Ulterior, vă veți putea delecta cu bucatele alese zilnic de la 9:00 la 23:00.
O casă a luat foc în prima zi de Crăciun
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Ce s-a ales de Rareș Prisăcariu, câștigătorul sezonului 13 Românii au talent
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Catinca, atac dur la adresa lui Petre Roman. Ce crede despre botoșăneanca Silvia Chifiriuc
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile