Începerea lucrărilor la cartierul de locuințe ANL de pe Șoseaua Iașiului nu ar fi singura veste bună adusă de primar de la București. Ovidiu Portariuc a anunțat că și construcția la spitalul de boli paliative de la Botoșani își va lua startul la finele lunii septembrie.
Primarul spune că a efectuat o vizită și la Compania Națională de Investiții (CNI) unde a discutat despre : ”Noul spital municipal din Botoșani, mă bucur că după aproape 40 de ani în care nu s-a construit la Botoșani, Guvernul își îndreaptă atenția către municipiul Botoșani și finanțează realizarea unui nou spital, la standarde moderne, cu toate dotările. O investiție de peste 300 de miliarde”, a declarat Ovidiu Portariuc.
În cadrul acestui proiect lucrurile ar fi intrat pe făgașul dorit din punct de vedere al demersurilor birocratice.
”Documentație finalizată complet, depusă la CNI și aflată în stadiu de avizare la comisia tehnico-economică la Ministerul Dezvoltării. Orice investiție care depășește pragul de 5 milioane de lei, este supusă analizei acestei comisii din cadrul ministerului, nu este aprobată de CNI. Urmează licitație, aproximativ două, trei luni pentru procedurile de licitație, spre finalul lunii septembrie ar trebui să înceapă lucrările la spital”, a încheiat primarul.
Noul spital de boli paliative ar urma să fie construit în spatele unității de recuperare Sf. Gheorghe aflată de asemenea în subordinea municipalității botoșănene și se va adresa botoșănenilor suferinzi de afecțiuni cronice. (G.E.)
„Adolescență fără delicvență”: Sute de elevi s-au întâlnit cu deținuții din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Intervenție rapidă a jandarmeriei din Botoșani pentru salvarea unui bărbat căzut la pământ
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Botoșăneancă felicitată de primarul Cosmin Andrei la împlinirea vârstei de 100 de ani
Redacția Botoșăneanul
Mar 21, 2025
Primul candidat la președinția României a ajuns la Botoșani cu o oră întârziere - VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 21, 2025
Valeriu Iftime și-a cerut scuze în numele lui Crin Antonescu, cel care se tot lasă așteptat – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 21, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile