Singura interpelare de astăzi în cadrul ședinței extraodinare de la CJ a avut-o consilierul liberal, Victor Ivănescu.
El a cerut înainte de a se vota proiectul de hotărâre privind aprobarea „Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile alocate din fonduri ale bugetului Judeţului Botoşani pentru activităţi nonprofit de interes judeţean”, ca ONG-urilor să nu li se mai permită să pună în acelaşi plic documentaţia originală şi cea în copie.
Motivul? Ca să le fie mai ușor membrilor comisiei când evaluează documentația.
Sunt chestiuni care ar trebui modificate, completate. Pentru că în anii precedenți veneau cu copia și originalul în același plic, hârtiile amestecate și stăteam ore-ntregi acolo și pierdeam timpul acolo să le alegem. Aș propune ca documentația să se depună în plicuri separate, original și copii. Copia se desface doar atunci când este contestație. Ei puneau amestecate acolo. Adică să fie plicuri separate şi apoi amândouă plicuri puse într-un plic exterior. Este mai uşor pentru noi,
Victor Ivănescu, consilier județean PNL.
Astfel, proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate cu amendamentul făcut de Victor Ivănescu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cutremur la „Apă”, s-a cerut demiterea întregului Consiliu de Administrație – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 19, 2024
O nouă categorie de clienți la Modern Calor: În premieră avem în municipiul Botoșani...
Oana Sava
Nov 19, 2024