Astăzi se împlinesc 10 ani de la crudul eveniment care a zguduit orașul Dorohoi.
În seara zilei de 28 iunie 2010, apele revărsate au curmat vieți, au distrus sute de gospodării lăsând oamenii fără agoniseala de-o viață, au rupt drumuri, poduri, lăsând în urmă un peisaj apocaliptic.
28 iunie 2010 rămâne în memoria dorohoienilor ca o zi de durere și de doliu, zi de care își amintesc mereu cu durere în suflet de cele 6 persoane care și-au pierdut viața în acel nefericit eveniment.
În unele locuri, apa ajunsese la streaşina casei, iar oamenii au urcat în poduri. Pompierii au cărat toată noaptea sinistraţii cu bărcile spre locuri sigure.
Sute de case de la marginea oraşului au fost acoperite de apele care au venit de pe versanţi.
„În cinci minute apa a ajuns la 1,70 de metri. Am dat drumul la animale şi am fugit cu hainele de pe mine”, povestea un dorohoian.
Cei mai tineri au reuşit să fugă din calea puhoaielor. Bătrânii s-au ascuns în podurile caselor ca să scape cu viaţă. Acolo i-au găsit pompierii care au spart acoperişurile cu toporul pentru a-i scoate în siguranţă.
„Apa trecuse de geamuri. Unde să mergem noi oameni bătrâni. Am stat în pod şi ne-am rugat să aibă milă Dumnezeu de noi“, a spus un altul.
Toată noaptea, pompierii militari au umblat cu bărcile printre case pentru salvarea celor prinşi de viitură.
„S-a mers din casă în casă. A fost cea mai lungă noapte!“, era declarația Dorinei Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024