Această acțiune
urmărește în primul rând informarea botoșănenilor și conștientizarea lor asupra faptului că obiectele casnice uzate, de orice fel, nu
trebuie ținute în locuinte. Organizatorii acestei campanii
oferă la o anumită cantitate de deșeuri, mai exact la 10 kg de DEEE-uri, cadouri simbolice. Potrivit directorului societății menționate, această campanie este organizată în parteneriat cu firma Ecotic. De asemenea, în județ au fost amplasate trei puncte de colectare a deșeurilor, acolo unde botoșănenii pot duce aparatura casnică defectă.
”
Se deschide o nouă campanie privitoare la Campania DEEE-ului la nivelul municipiului Botoșani. Aceste campanii se organizează de doi ani de zile consecutiv împreună cu reprezentanții Ecotic, firma care se ocupă cu colectarea acestor tipuri de deșeuri. Campania se adresează locuitorilor de pe raza municipiului Botoșani. După cum bine știți, Urban Serv la nivel de municipiu, ca operator care se ocupă cu colectarea deșeurilor indiferent de categorie are deschise trei puncte de colectare a acestor tipuri de deșeuri. Sunt deșeuri cu impact deosebit asupra mediului și din acest motiv au un statut separat de celelalte categorii de deșeuri”, a declarat
Simion Drelciuc, director general SC Urban Serv SA.
[[banner]]
Mai mult decât atât, din cauză că unele deșeuri reprezintă un adevărat focar de poluare, au fost create locuri cu containere speciale, acolo unde anumite părți din aparatura casnică vor fi valorificate.
”
Aceste deșeuri se colectează în puncte distincte, avem puse la dispoziție de către firma Ecotic containere specializate pentru adunarea acestor tipuri de deșeuri, ele fiind valorificate conform prevederilor legale, reutilizându-se din această categorie de deșeuri lucruri valoroase pentru economie, cum ar fi argintul sau cupru.
Este o acțiune pe care sperăm să aibă succesul necesar la nivelul municipiului, mai ales că datele statistice ale noastre, de fiecare data când se organizează acest fel de acțiuni, cetățenii au răspuns solicitării misiunii” a încheiat directorul societății
Urban Serv.
Acesta a anunţat chiar disponibilitatea societăţii de a ridica de la domiciliul botoşănenilor DEE-urile grele.
(Ș.V.)
CITEȘTE:
Dorel, triplu câştigător la tombola vechiturilor a rămas fără două premii