Imaginile începutului de săptămână au fost oferite botoșănenilor de către militarii din cadrul Garnizoanei Botoșani din strada Petru Rareș a municipiului reședință de județ.
Luni dimineață, pe traseul Petru Rareș – Centura Pacea – Sucevei – Calea Națională – Gară au putut fi observate mai multe mașini ale Ministerului Apărării Naționale care transportau tehnică militară.
Nu a fost vorba despre participarea la vreun exercițiu, ci pur și simplu despre transport de tehnică și echipament de artilerie către unități specializate, pentru reviziile periodice.
„Nu este nimic altceva decât niște tehnică care merge în reparații, la Someșeni și la Sibiu, nu este nimic deosebit. Dacă ar fi fost vreo aplicație, am fi transmis un comunicat de presă”,
Lt.col. Corneliu Titiliuc, comandantul Garnizoanei Militare Botoșani.
Gara Botoșani a fost „asaltată” de zecile de militari care au transferat unitățile de artilerie pe platformele CFR spre a fi transportate pe cale feroviară la destinație.
Procedura a fost una anevoioasă având în vedere că tunurile au fost urcate pe garnituri de militarii prezenți.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Beneficiile utilizării unui ham pentru bebeluși
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
O instituție anunță indemnizații de aproape 7 milioane de lei în conturile botoșănenilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai puturoși botoșăneni au peste 40 de ani: CÂȚI stau pe banii statului
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile