În vara acestui an, bolnavii vor beneficia de diferite tipuri de servicii medicale gratuite, decontate de stat.
Din vară medicii de familie vor fi obligaţi să le facă pacienţilor și riscograme pentru a depista din timp afecţiunile cardio-vasculare, oncologice sau bolile psihice, scrie Observator News.
"Este o ideea bună, dar de la teorie la practică este mult. Riscograma reprezintă o hârtie în care completezi factorii de risc ai pacientului, că fumează, că este obez, că este sedentar, că are nişte antecedente în familie de boli importante, boli cardiovasculare, diabet, cancere. Este un plus de birocraţie, şi aşa suntem aglomeraţi cu hârtii inutile.
Sincron Valentina Boboc, medic de familie
În România, sunt peste 3.300 cabinete stomatologice în contract cu Casa de Asigurări, iar plafonul lunar pentru fiecare medic va creşte până la 6.000 de lei în mediul urban şi 9.000 de lei la sate. Şi lista investigaţiilor imagistice care devin gratuite se lungeşte.
“Vorbim de RMN-ul whole body care porneşte undeva la 2.000 de lei, adăugând substanţa de contrast poate urca până la 2700 de lei, chiar 3.000 de lei RMN-ul de şold mamografia cu tomosinteză. “,
Adelin Cucuruzan, asistent imagistică
Bolnavii sunt însă sceptici. Chiar dacă lista gratuităţilor e tot mai lungă, mulţi se plâng că nu beneficiază nici de actualele servicii
“Chiar şi la privat am aşteptat 4 luni de zile pentru o ecografie care a costat 850 de lei pentru că la noi în spitale este foarte greu, de cele mai multe ori preferăm să mergem la privat”,
a declarat un pacient.
Romeo are 53 de ani şi a fost diagnosticat cu diabet. L-am găsit între două policlinici, în căutarea unui loc liber.
“ Dacă nu ai bani în ţara asta, nu trăieşti. Nu pot să merg, respir greu. Acum am vorbit cu medica de familie, a spus să mă duc în altă parte. Mă duc să caut în altă parte.”,
Sincron Romeo, pacient
Tot de la 1 iulie recoltarea probelor pentru analize se poate face şi acasă
(Sursa foto – depositphotos.com)
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024