După SC EcoSal SRL o altă societate controlată de Consiliul Judeţean este pe cale să îşi majoreze componenţa consiliului de administraţie. Miercuri se întruneşte Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Nova Apaserv SA, iar una dintre propunerile care ar urma să fie făcute ar fi şi aceea de lărgire de la cinci la nouă a membrilor CA.
PSD-iştii mârâie
Acesta este format în prezent din trei liberali (Constantin Grigoroşcuţă, Gheorghe Epuraş şi Gabriel Cîrlan) şi doi social-democraţi (Dan Deleanu şi Cristina Anton), iar PNL-iştii ar dori să îşi asigure o majoritate mai confortabilă dată fiind opoziţia făţişă pe care PSD-iştii din CA au avut-o în cazul mai multor proiecte. Neoficial, unul dintre liderii
PSD Botoşani şi-a declarat nemulţumirea faţă de o asemenea iniţiativă în condiţiile în care societatea a efectuat şi va mai face disponibilizări de personal, iar membrii CA sunt indemnizaţi din banii unităţii.
PNL-iştii : "Să nu facem doar politică"
Reprezentantul CJ Botoşani în AGA susţine încă că motivaţia este cu totul alta.
„Nu reuşesc tot timpul să aibă cvorum şi sperăm să mai atragem şi specialişti de pe alte domenii şi să punem societatea pe picioare şi să nu facem doar politică. Economist avem în CA, manager avem, politician avem, ne mai trebuie şi cineva pe tehnic”, a spus
Radu Judele pentru
Botoşăneanul.
Pe ordinea de zi a şedinţei AGA de mâine nu figurează un punct privind mărirea CA-ului, ci faptul că trebuie să se ia act de demisia lui Grigore Bozi din această structură, iar atunci administratorul public ar urma să facă şi propunerea amintită.
„Conform legii orice variantă este bună între 5 şi 9 membri”, a mai spus
Radu Judele.
Fiecare membru al CA de la
Nova Apaserv primeşte o indemnizaţie lunară de 500 de lei.
CITEŞTE ŞI:
Încă o demisie la Apă, PSD-iştii încearcă să răstoarne externalizarea PNL-iştilor