În acest sens a fost inițiat un proiect de hotărâre, care urmează să fie votat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean de săptămâna aceasta.
Mai exact, consilierii județeni vor aproba documentația și indicatorii tehnico-economici pentru construirea Pavilionului B al Unității de Asistență Medico-Socială „Dr Elena Popovici” Flămânzi.
Actuala clădire nu îndeplinește condițiile de funcționare și nu are circuitele conform legislației în vigoare.
De aceea, se propune înființarea și dotarea „unui spital cu servicii de asistență și îngrijiri medicale”. Noua clădire ar urma să aibă cabinete, saloane pacienți, săli tratament, birouri, grupuri sanitare. Saloanele vor fi prevăzute cu butoane de panică.
Potrivit raportului de specialitate, pentru acest obiectiv se propun următoarele tipuri de intervenții:
- construirea unei clădiri ce va avea destinația de spital (cabinete, saloane pacienți, săli tratament, birouri, grupuri sanitare, etc.), tâmplărie interioară și exterioară, căi de acces pentru persoanele cu dizabilități;
- realizarea instalațiilor electrice, termice, sanitare, climatizare, securitate la incendii,
supraveghere / antiefracție;
- dotarea cu echipamente și mobilier a tuturor spațiilor;
- implementarea de soluții digitale specifice activităților sanitare.
Clădirea va fi prevăzută cu următoarele: instalații electrice (prize și iluminat); instalații electrice curenți slabi rețea internet și cablu TV; sisteme sonorizare; sisteme de detecție, alarmare și stingere a incendiilor; sisteme de alarmare împotriva efracției; sisteme de supraveghere video; sisteme de încălzire; sisteme de climatizare; instalații sanitare; sisteme alternative de producere a energiei din surse regenerabile de energie; acces pentru persoane cu dizabilități, se mai arată în raportul de specialitate.
Potrivit proiectului, clădirea va cuprinde și spații administrative pentru personalul spitalului.
În urma întocmirii studiului de fezabilitate a rezultat o valoare de investiție de 13.950.727,81 lei, inclusiv TVA 19%.
(foto – depositphotos.com)
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Alimentele care dispar din magazinele din România în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Noi angajări la Spitalul Județean, se caută o persoană cunoscătoare la bani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile