O propunere care vizează acordarea unei zile libere suplimentare a fost votată favorabil de Camera Deputaților.
Este vorba despre acordarea unei zile libere suplimentare pentru angajații din domeniul feroviar, propunere care a mai fost o dată pe masa parlamentarilor dar care a fost retrimis în parlament de președintele statului.
Modificare este prevăzută în statului personalului feroviar și în care se aduc mai multe modificări.
Așadar ziua liberă suplimentară, care se adaugă celorlalte zile libere legale și care sunt prevăzute în Codul muncii, este stabilită pentru data de 16 februarie: „Ziua Feroviarilor, sărbătorită anual la data de 16 februarie, se declară zi de sărbătoare legală pentru personalul feroviar, prin derogare de la prevederile art.139 alin.(1) din Codul muncii (articolul care stabilește lista liberelor legale din an – n. red.)”,
se spune în modificarea legislativă.
Data de 16 februarie are o semnificație deosebită pentru feroviarii din România deoarece pe 16 februarie 1933 a avut loc cea mai mare și sângeroasă grevă a CFR-iștilor de la Atelierele Grivița, scrie Bugetul
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Descoperă cele mai bune cazinouri online din România cu Slotozilla
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Sfaturi pentru alegerea surprizelor intime: Cum să-ți surprinzi iubitul/iubita?
Redacția Botoșăneanul
Feb 25, 2025
Valeriu Iftime vrea redeschiderea târgului de weekend, se pregătește o nouă locație – VIDEO
Oana Sava
Feb 25, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile