Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a anunţat, sâmbătă seară, că pregăteşte un proiect de lege pentru cei care doresc să facă stagiu militar în mod voluntar.
Proiectul ar putea fi lansat în aproximativ o lună, iar cei care se vor înscrie în acest program vor fi remuneraţi şi li se vor asigura toate condiţiile, spune ministrul Apărării.
Vasile Dîncu a precizat că nu crede că armata ar trebui să fie obligatorie.
„Eu nu cred că armata ar trebui să fie obligatorie. Nici economic nu este bine, nici practic nu este bine să o faci obligatorie. Avem un proiect de lege pe care o să îl lansez, cred că peste vreo lună, pentru cei care vor să facă stagiu militar în mod voluntar. Sunt mulţi tineri care vor să aibă o pregătire militară, se accentuează acum cu ceea ce se întâmplă în Ucraina. Se accentuează această dorinţă a tinerilor de a avea un minim de pregătire militară”,
a declarat Vasile Dîncu la Digi24, potrivit News.ro.
Ministrul Apărării Naţionale a precizat că, în urma unui sondaj realizat în 2011, aproape 60 la sută din cei intervievaţi au răspuns că îşi doresc să facă armata, însă pe termen scurt, de trei-patru luni.
„Vor fi plătiţi în această perioadă, li se vor asigura toate condiţiile, de la echipament la cazare gratuită, vor avea şi libertatea de a merge acasă, nu va fi o privaţiune, aşa cum era înainte în armată. Este o opţiune, dar nu poate fi o opţiune pentru toată lumea. Suntem foarte mulţi şi nu avem nevoie acum de armate masive. Este nevoie de armate cu oameni care au o meserie foarte bună, experţi în telecomunicaţii, cei care ştiu să tragă cu puşca, oameni de toate felurile. Armata nu mai este doar armata pe care o ştim din filmele cu război”,
a declarat Dîncu, potrivit Adevărul.
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Miss și Mister Boboc la Colegiul Național „Mihai Eminescu”: CINE sunt câștigătorii – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024