Soarta alegerilor de la Botoşani s-ar putea schimba în urmă renumărării a aproximativ 2% din voturile exprimate în municipiul reşedinţă. Şi aceasta după o hotărâre a Biroului Electoral Judeţean (BEJ).
BEJ a admis contestaţia depusă de Maria Riza, reprezentanta PNL în acest for, prin care solicită reverificarea voturilor nule pentru Consiliul Local Botoşani. Liberalii susţin că nu s-a respectat o hotărâre a Biroului Electoral Central care prevede modul de stabilire e rezultatului votării. Iniţial, ei au depus o contestaţie la Biroul Electoral de Circumscripţie (BEC) al municipiului Botoşani, care a fost însă respinsă.
„Modifică Hotărârea nr. 124 din 07.06.2016 pronunţată de BECM nr.1 Botoşani şi în consecinţă admite plângerea în sensul că obligă BECM nr. 1 Botoşani să procedeze de îndată la verificarea şi renumărarea buletinelor de vot nule pentru Consiliul Local Botoşani”,
Hotărârea BEJ 55/07.06.2016
1.809 voturi nule pentru Consiliul Local s-au înregistrat în municipiul Botoşani, iar diferenţa dintre PSD şi PNL este de numai 177 de voturi. Datorită acestei diferenţe social-democraţii au obţinut cu un mandat mai mult decât PNL şi au devenit majoritari în CL.
„Trebuie respectată corectitudinea votului. Dacă un om a mers şi a votat corect să nu îi fie anulat”,
Maria Riza, reprezentantul PNL în BEJ.
Aceasta a menţionat că BEJ a numărat din nou voturile nule pentru Consiliul Judeţean exprimate pe teritoriul municipiului reşedinţă şi s-au depistat 40 care erau valabile. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Se schimbă ceva? Biroul Electoral numără din nou peste 1.800 de voturi – DOCUMENT
Hotărârea BEJ de renumărare a voturilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
20 de oameni au murit pe drumurile din Botoșani, polițiștii au stabilit principalele CAUZE
Oana Sava
Feb 05, 2025
Botoșănean ridicat de DIICOT după ce a păcălit fetițe să-i trimită fotografii indecente
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Frumoasa actriță din Botoșani joacă într-o premieră pe scena Teatrului Național din București
Gabriela Erdic
Feb 05, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile