„Se vede ceva”, era explicaţia invariabilă pe care o dădeau o mulţime de botoşăneni în urmă cu doi ani de zile pentru votul „portocaliu” de la alegeri. Sigur, privind la acest judeţ şi acest oraş în care, din nefericire pentru cei mai mulţi şi doar din fericire pentru o gaşcă politico-afaceristă de şmecheri, noi încercăm să trăim, mă întrebam ce se vede? Un oraş hăbucit ani de zile de şanţuri care s-au astupat în prejma alegerilor? Un bulevard terminat în săptămîna localelor şi crăpat apoi după cîteva luni? Tot soiul de planşe cu supermarketuri care ani de zile au rămas planşe şi atît? O magistrală de gaz prin care şi acum circulă doar gogoşi? Un drum spre Tîrgu Frumos modernizat cu vorbe?
O călătorie în afara judeţului te duce în cu totul altă lume. Dincolo de Suceava sau dincolo de Tîrgu Frumus este deja o altă Românie. Am străbătut mii de kilometri în doar cîteva zile, am trecut prin oraşe mai mari, precum Constanţa, Ploieşti, Braşov ori Bacău, mai de nivelul nostru, precum Piatra Neamţ, dar ceea ce se vede la Botoşani n-am mai văzut nicăieri. Atîtea gropi ca în acest judeţ, atîtea şanţuri ca în acest municipiu nu mi-a mai fost dat să văd. Sigur, o să mi se spună că ar trebui să ne bucurăm, că asta înseamnă că se fac investiţii, că am accesat fonduri europene şi alte dintr-astea. Uite că eu unul nu pot crede că oraşe precum cele menţionate nu au accesat şi ele bani de la UE, că nu derulează şi ele investiţii de amploare, însă probabil că acolo mai există şi bun simţ. Acolo bănuiesc că nu se ţine în noroi un bulevard timp de aproape doi ani de zile ca să îl dai gata cu cîteva zeci de ore înainte de ziua alegerilor. Şi acolo se mai pun pavele pe bulevard, dar am aşa un „feeling” că nu se chinuie din primăvară pînă ce bate toamna la uşă ca să pună dale pe un trotuar precum cel de la Marchian. Acolo probabil că sînt oameni care nu bagă 3 milioane de euro într-o casă, fie ea şi Ventura.
Din nefericire însă majoritatea celor care se prezintă la vot sînt pensionari. Ei nu au bani de pastile sau de o îngheţată pe bulevard, darămite să iasă puţin din judeţul ăsta să vadă România anului 2010. Nu e fascinantă, nu este extraordinară, dar, oricum, e cu totul altceva decît acest colţ de ţară. Şi atunci, juisează la bătrîneţe cînd dau de trei semafoare în oraş, pentru că „se vede ceva”. Depărtaţi-vă doar cîţiva zeci de kilometri de Botoşani şi priviţi înapoi... Se vede într-adevăr ceva, care cam seamănă însă cu... cu ce se poate vedea printr-o fund(ătură) de ţară.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
