Pompierii au intervenit prompt, înainte ca flăcările să se extindă.
O casă din localitatea Manolești Deal a fost în pericol, în această seară, după ce funinginea depusă pe pereții din interiorul coșului de fum s-a aprins.
Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit cu autospecială de stingere și au stins flăcările înainte ca acestea să se extindă la acoperiș.
Pompierii botoșăneni reamintesc faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).
Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).
Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului.
Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
APIA Botoșani, anunț pentru crescătorii de ovine: Cererile se depun până la finalul lunii martie
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Botoșănean în vârstă de 37 de ani ajuns la Urgențe cu mâna smulsă din umăr
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
ISU Botoșani caută salvatori din pasiune
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Momentul în care Călin Georgescu a fost săltat de polițiști - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 26, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile