Ludovic Orban a făcut primele declarații după ce președintele Klaus Iohannis a decretat stare de urgență începând de luni, 16 martie 2019.
Și a anunțat câteva dintre măsurile care se vor lua în contextul declanșării stării de urgență.
„La solicitarea președintelui, am cerut fiecărui ministru responsabil, care are nevoie de măsuri speciale, să vină cu acele măsuri și vreau să încredințez cetățenii că vom lua doar acele masuri absolut necesare. Se știe că e nevoie acută de echipamente de protecție, medicamente, avem nevoie de proceduri de achiziții rapide, imediate. De asemenea, avem nevoie de masuri care să întărească toate instituțiile care sunt în prima linie a bătăliei”,
Ludovic Orban, prim ministru
De asemenea, Ludovic Orban a declarat că prețurile unor produse ar putea fi plafonate.
„O alta măsură care e posibil a fi luată e cea de a limita creșterile preturilor la medicamente și la astfel de produse care sunt foarte căutate acum pentru a nu exista o specula: măști, mănuși, dezinfectanți, biocide. Orice măsură care va fi inclusă în cadrul stării de urgență va fi una pe care noi o vom considera absolut necesară",
a mai spus Orban.
Totodată se ia în calcul posibilitatea unei rectificări bugetare pentru a fi onorate toate solicitările din domeniul sănătății. Bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate va fi suplimentat pentru a putea fi decontate toate concediile medicale.
Ședințele de Guvern ar urma să aibă loc în sistem videoconferință.
Ludovic Orban le-a cerut cetățenilor să respecte măsurile care sunt impuse de autorități.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mailat a ales noua echipă după ce a refuzat Botoșaniul
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Traseul urșilor de la Comănești și Roșcani: Puncte de întâlnire la Plopenii Mari și Săveni
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Nova Apaserv Botoșani anunță întreruperea apei potabile pe mai multe străzi din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Dec 28, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile