Un dorohoian a pus pe jar autoritățile din municipiu după ce, urcat pe acoperișul unui imobil, a amenințat că se aruncă în gol de la o înălțime de aproximativ patru metri.
Totul s-a întâmplat seara trecută, în jurul orei 19:00, când Gheorghe B., în vârstă de 57 de ani, aflat din câte se pare sub influența alcoolului, s-a urcat pe acoperișul casieriei punctului de lucru al Nova Apaserv, situat pe strada Poștei, în spatele sediului din Dorohoi al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Bărbatul solicita insistent prezența șefului Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Botoșani pentru a reclama un jandarm care, în cursul zilei de astăzi, l-ar fi încătușat abuziv, a susținut dorohoianul.
La fața locului au ajuns două autospeciale ale Detașamentului de Pompieri Dorohoi, echipaje de poliție, poliție locală, jandarmi și un echipaj de ambulanță. La fața locului a mai ajuns și o altă mașină a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani care a adus o saltea pneumatică, în caz că dorohoianul nu ar fi reușit să coboare pe scara pe care s-a urcat. La solicitarea bărbatului pompierii dorohoieni i-au oferit sticle cu apă, potrivit realitateadorohoiana.ro
Au venit și membrii familiei care au încercat să-l convingă să coboare de pe acoperișul clădirii însă în ciuda rugăminților acestora, bărbatul a rămas ferm pe poziție.
După aproape o oră de la urcare acestuia pe acoperiș, la fața locului a ajuns și negociatorul din cadrul IPJ Botoșani care după aproape o oră de discuții l-a convins pe bărbat să coboare de pe imobil.
Acesta a fost de acord să fie transportat la spital și internat la Secția Psihiatrie.
Bărbatul a mai avut o tentativă similară în vara anului 2011 când amenința că se aruncă de pe clădirea Oficiului de Cadastru. Și atunci, polițiștii l-au convins să renunțe la gest. De asemenea, el a avut o tentativă de suicid anul trecut.
COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
NOAPTEA TRECUTĂ: Casă mistuită de flăcări într-o gospodărie din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
Mașină răsturnată pe un drum din județ: Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Mar 01, 2025
Apare o nouă monedă: Banca Națională o lansează luni
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile