Un incendiu violent a izbucnit seara trecută, într-o gospodărie din localitatea Hilișeu Cloșca.
Când a văzut flăcările, proprietara a cerut ajutor, însă o bucătărie de vară și grajdul de animale ardeau deja generalizat.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și una a Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ), dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Hilișeu-Horia.
Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 85 mp și au protejat de flăcări casa, construită în aceeași curte, depozitul de furaje și cel de lemne. Au fost salvate o bovină, două capre, un cal și mai multe păsări.
Proprietara, o bătrână de 74 de ani, dar și fiul acesteia, în vârstă de 48 de ani, au suferit atacuri de panică, fiind preluați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unei sobe în funcțiune, care a fost lăsată nesupravegheată
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării sobelor, respectați următoarele recomandări:
„Arta... la feminin”: Expoziție dedicată doamnelor, la Muzeul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
ANUNȚ Primăria Botoșani despre adoptarea unor hotărâri în ședința de Consiliu Local din 26 februarie
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
SCENARIU de incendiu la o școală din Botoșani: Elevii au învățat să se ferească de flăcări
Redacția Botoșăneanul
Mar 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile