Pentru prima dată în cei 29 de ani, de când se acordă Premiile UNITER, pe lista nominalizaților la aceste prestigioase gale s-a aflat și un actor botoșănean.
O actriță, de fapt. Alexandra Vicol.
Și la o categorie extrem de disputată: Cea mai bună actriţă în rol principal.
Actrița Teatrului ”Mihai Eminescu” Botoșani a fost nominalizată pentru rolul Fundă din spectacolul ”Portugalia” de Zoltán Egressy, regia Vladimir Anton, Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani.
”O veste neașteptată, sunt extrem de fericită și emoționată pentru această nominalizare. E un sentiment foarte frumos să fiu aici, să mă bucur de această experiență. Nu am nicio superstiție, pentru mine să fiu nominalizată, să fiu aici e un premiu. Nu voi fi nici dezamăgită, nici supărată, dar mă voi bucura dacă voi câștiga”,
Alexandra Vicol, înainte de decernarea premiilor UNITER
Alexandra Vicol a fost nominalizată alături de:
-Eliza Noemi Judeu pentru rolul Tiadora din spectacolul „Tiadora”, după Maria Manolescu Borșa, regia Sorin Militaru, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău
-Emőke Kató pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, Reactor de Creație și Experiment, Cluj-Napoca
Iar juriul a decis ca premiul Cea mai bună actriţă în rol principal să îi revină actriței Emőke Kató.
Premiera spectacolului ”Portugalia”, de Zoltan Egressy, a avut loc la începutul lunii februarie 2020.
În producția regizată de Vladimir Anton, cu Răzvan Amitroaei ca asistent regie, Victoria Bucun, care semnează coregrafia, și Gelu Rîșca în calitate de scenograf, alături de Alexandra Vicol (Fundă) au mai interpretat Răzvan Amitroaei (Poreclă), Gheorghe Frunză (Cârciumar), Sorin Ciofu (Sfeclă), Alexandru Dobynciuc (Preot), Bogdan Muncaciu (Clamă), Gina Pătrașcu – Zamfirache (Femeia), Valentin Popa (Satana) și Alexandra Acălfoae (Soție).
Alexandra Vicol, în rolul Fundă, visează o iubire mare, adevărată, care să o scoată din ordinarul zilelor, din atmosfera anostă a cârciumii în care este nevoită să suporte avansurile zilnice ale lui Sfeclă.
Născută în Botoșani, Alexandra Vicol a fost membră a Atelierului de Teatru (coordonat de Lenuș Moraru și Gelu Rîșca) din cadrul Colegiului Național ”Mihai Eminescu”. După ce a absolvit studiile de specialitate în teatru, Alexandra Vicol a revenit la Botoșani, pentru a juca pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu”, unde a interpretat numeroase roluri.
Pentru a XXIX-a ediție a Galei Premiilor UNITER, juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza și Cristina Rusiecki.
Potrivit UNITER, spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2020.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un cunoscut sportiv din Botoșani și-a anunțat RETRAGEREA: Orice aventură are un final
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O casă a luat foc seara trecută, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O importantă rețea din România deschide un magazin la Botoșani înaintea Crăciunului
Gabriela Erdic
Dec 22, 2024
Un bărbat a luat taxiul de la Suceava la Iași după ce i-a fost anulat zborul: CÂT a plătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile