O spune un parlamentar de la Botoșani, membru în comisia pentru agricultură. Dezastrul natural care a afectat sute de agricultori numai din Botoșani, nu s-ar fi dorit a fi evaluat la dimensiunea reală la ministerul de resort de la București. Din contră. Ministerul agriculturii ar fi făcut presiuni la directorii din teritoriu să nu transmită datele reale ale efectelor produse de seceta extremă din acest an.
Iar cel care pune punctul pe i este deputatul Costel Șoptică. Parlamentarul a menționat că există o sumă alocată de Uniunea Europeană de peste 11 milioane de euro, pentru România pentru despăgubiri la pajiști și fânețe dar și pentru cota de lapte. Modul în care vor fi împărțiți acești bani, rămâne la acest moment învăluit ”în ceață”.
”Ei i-au amenințat la nivelul lunii iulie și august pe directorii direcțiilor agricole din județele țării care ar fi putut fi afectate de secetă, să nu anunțe că au secetă, să nu anunțe ce suprafețe au. Adică, au minimizat maxim efectele secetei. Acum s-au trezit că seceta a existat, pagubele există, sunt în evaluări și nu spune nimeni că, spre exemplu, ar trebui ca la un hectar afectat de secetă să-i dea 4 sau 500 de lei”, a declarat Costel Șoptică.
Mai mult. La acest moment nu există o situație privitoare la suprafața agricolă totală afectată pentru a fi stabilit și un cuantum al ajutorului de despăgubire. Nu există de asemenea nici o cantitate estimativă a laptelui colectat de la furnizori, tot pentru a fi stabilită valoarea subvenției.
”Punem problema invers, vom vedea câte hectare sunt afectate, vom vedea câți hectolitri de lapte avem și vom împărți suma asta. Li s-a pus cumva căruța înaintea cailor și e de altfel specific Guvernului Ponta de a ne minți în permanență”, a încheiat parlamentarul.
Nu înainte de a oferi un exemplu care nu are legătură cu agricultura dar care însă este legat de modul de guvernare și anume celebra taxă pe stâlp care este deja percepută populației și pe care, un ochi ager o poate identifica în facturi. (G.E.)
Programul casieriilor Nova ApaServ în perioada Sărbătorilor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile