Fundaţia „Habitat for Humainty” a inaugurat astăzi cele 30 de case construite pentru sinistraţi, în cartierul dorohoian Dumbrava Roşie. La eveniment, au participat reprezentanţii fundaţiei, voluntari, reprezentanţi ai instituţiilor şi societăţilor care au donat sume de bani sau materiale, beneficiarii caselor precum şi Eugen Curteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Rurale şi Turismului, prefectul Cristian Roman şi primarul Dorin Alexandrescu.
Anterior inaugurării caselor de la Dorohoi, reprezentanţii „
Habitat for Humanity” şi alţi oficiali au inaugurat Şcoala primară din satul Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti, construită tot cu sprijinul fundaţiei. La Dorohoi, în cadrul conferinţei de presă, secretarul de stat Eugen Curteanu a adus mulţumiri fundaţiei „
Habitat for Humanity” pentru implicarea totală în ajutorarea sinistraţilor din Dorohoi, precizând că „
poate 30 de case nu reprezintă foarte mult dar reprezintă o idee, un concept de întrajutorare”. El nu a uitat să amintească de implicarea ministrului Elena Udrea, „
care a înţeles greutăţile prin care trec dorohoienii şi a sprijinit demersurile autorităţilor locale, la fel Guvernul, care prin instituţiile deconcentrate a intervenit pentru ajutorarea sinistraţilor”.
Declaraţiile secretarului de stat au fost întărite de primarul Alexandrescu care a mulţumit conducerii MDRT care a fost alături de administraţia locală. Primarul a mulţumit dorohoienilor, prefecturii, CJSU, jandarmilor, armatei, voluntarilor şi comunităţilor locale din judeţ sau din ţară care au sărit în sprijinul sinistraţilor. Totodată, prezent la acţiune, prefectul Cristian Roman a spus că momentul inaugurării caselor este la fel de important asemenea celui din urmă cu aproape un an, când s-a excavat prima fundaţie.
„Prin aceste lucruri redăm încrederea populaţiei în autorităţi” a spus
prefectul.
Cei 30 de proprietari au primit cheile noilor case şi câte un exemplar din Noul Testament, din mâinile reprezentanţilor Habitat şi al diferiţilor sponsori, nu înainte de sfinţirea noilor locuinţe de un sobor de preoţi. Noii proprietari s-au declarat mulţumiţi de calitatea lucrărilor şi aşteaptă ca în scurt timp să se mute în case. Întârzierea este cauzată de lipsa alimentării cu energie electrică şi gaz dar şi a utilităţilor. Primarul a spus că pentru energie electrică şi gaz, fiecare proprietar trebuie să semneze contractul de furnizare iar în ce priveşte aducţiunea cu apă şi canalizarea, totul se va rezolva în maxim două luni de zile, după ce Guvernul va debloca sumele deja aprobate.