Instituţia Prefectului- Judeţul Botoşani a găzduit astăzi întâlnirea secretarilor unităţilor administrativ- teritoriale din judeţ în cadrul unei activităţi de îndrumare şi sprijin a acestora.
Întâlnirea, prezidată de prefectul Dan Şlincu şi de şeful Serviciului Juridic din instituţie, Mihaela Aroşoaie, a reprezentat un prilej pentru clarificarea unor norme legale precum şi a unor aspecte ce ţin de activitatea secretarilor.
Tematica şedinţei a fost structurată pe mai multe puncte: prezentarea noii proceduri privind activitatea de verificare a legalităţii, de către prefect, a actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile publice locale, programul controalelor de fond în UAT-uri, modificarea Legii 188/ 1999 privind Statutul Funcţionarului Public, precizări privind modificarea Legilor fondului funciar precum şi detalii privind procedura de aplicare a legilor fondului funciar la nivelul Instituţiei Prefectului.
„În cadrul şedinţei au fost discutate şi aspecte ce privesc legile fondului funciar şi prin prisma intrării în vigoare a Legii 231/2018 care vine să completeze Legea 18/1991”, a declarat Mihaela Aroşoaie.
Mai mult, secretarii UAT-urilor au fost informaţi cu privire la faptul că, în şedinţa de astăzi a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, a fost aprobat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Comisiei, care cuprinde aspecte care nu au fost reglementate în procedura operaţională cu privire la aplicarea Legilor Fondului Funciar, referitoare la anularea titlurilor de proprietate, revocarea titlurilor de proprietate şi modificarea lor.
În ce priveşte aplicarea Legilor Fondului Funciar, Comisia Judeţeană a implementat o practică în sensul invitării la şedinţele sale a Comisiilor Locale de Fond Funciar din UAT-urile judeţului, în scopul de a facilita întâlnirea membrilor acestora cu responsabilii serviciilor deconcentrate, membri în Comisia Judeţeană de Fond Funciar. Până în prezent, au fost invitate la şedinţele Comisiei Judeţene membrii Comisiilor Locale din Flămânzi, Ştefăneşti, Băluşeni, Cristeşti, Cristineşti şi Frumuşica.
ULTIMĂ ORĂ: Incendiu într-un bloc de pe Calea Națională, un botoșănean a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024