Apele politicii botoşănene sunt tot mai tulburi cu fiecare zi care trece până la alegerile parlamentare. Cu o lună înainte de startul campaniei electorale una dintre formaţiunile cu pretenţii a fost părăsită de secretarul general.
Gheorghe Fedor le-a făcut o surpriză neplăcută celor de la Partidul Mişcarea Populară şi a plecat la Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. Acesta susţine că liderii PMP Botoşani l-au minţit.
„Una au spus şi alta au făcut. Mi-au zis că mă trimit pe mine în BEJ şi până la urmă au trimis pe altcineva”,
Gheorghe Fedor, fost secretar general PMP Botoşani.
Acesta provenise din fostul UNPR, care a fuzionat cu PMP şi spune că reprezentantul în Biroul Electoral Judeţean ar fi trebuit să fie desemnat dintre foştii componenţii ai Uniunii Naţionale pentru Progresul României deoarece acest partid avea grup parlamentar, ceea ce îi conferea dreptul de a face parte din BEJ.
„Pur şi simplu a plecat. Ne-a luat şi pe noi prin surprindere”,
Dan Ionescu, preşedinte PMP Botoşani.
Gheorghe Fedor a fost tăiat la propriu, cu pixul, dintr-o poză lipită pe avizierul de la sediul PMP. Oricum, pensionarul MApN a ajuns până la urmă în BEJ, însă ca reprezentant al ALDE. Sergiu Zvâncă a preluat funcţia sa de secretar general la ALDE Botoşani.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Studenți de la Suceava, în vizită la Penitenciarul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024