ANI a sesizat Parchetul în cazul unui botoșănean.
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 12 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010.
Printre cei vizați de ANI se află și Bogdan-Dumitru Pețenchea, secretar al comunei Cristești, din județul Botoșani.
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire de către Pețenchea Bogdan-Dumitru a infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal (text în vigoare până la data de 28.07.2017).
Mai exact, în exercitarea atribuțiilor de secretar al comunei Cristești, botoșăneanul a semnat pentru sine, la data de 11 aprilie 2017, un certificat de urbanism, în vederea realizării unei investiții prin intermediul propriei întreprinderi individuale, anticipând că prin semnarea acestui document ar putea obține un folos patrimonial.
”Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază - de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”, a transmis Agenția Națională de Integritate.
De altfel, potrivit ANI, Pețenchea Bogdan-Dumitru nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024