Camera de Comerț, Industrie și Agricultură împreună cu BCR a organizat evenimentul „Dezvoltă afaceri inteligente cu fonduri europene”, aflat la cea de-a doua ediție.
Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț a avut un discurs tehnic în care a pus accent pe domeniul pe care este expertizat, cel al energiei.
A vorbit despre tranziția energetică precum și metodele alternative de obținere a energiei utilizată în afaceri.
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani
„Energia mișcă lucrările într-un sens sau în altul, în sensul pozitiv al dezvoltării economice, al dezvoltării tehnologice, sau în sensul negativ, cu tot felul de chestiuni care țin de războaie și conflicte. Și pe lângă această energie sunt foarte multe, multe procese, mici sau mari, care au nevoie de intervenții”
În acest context a făcut apel la antreprenorii botoșăneni să caute mereu să se informeze despre exerciții financiare viitoare care le pot oferi o gură de oxigen propriilor afaceri.
Și să caute consultanță pe acele domenii în care consideră că pot avea nevoie de sprijin tehnic.
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani
„Lucrurile acestea par complicate, dar împreună cu un finanțator, cu fonduri europene... Din fericire pentru dvs nu o să mai fie fonduri europene pentru cămine culturale, străzi. Vor fi pentru dezvoltarea de business, dar pentru asta trebuie să fim prezenți în fiecare zi. Prin Agenția de Dezvoltare Nord-Est, prin Camera de Comerț, prin chestiunile acestea organizate se pot pune întrebări și să reglăm fluxul de informații între noi și finanțator în așa fel încât când apare finanțarea să poată fi accesabilă”
Președintele Camerei de Comerț a declarat că un domeniu unde nu sunt atrași bani și nu sunt depuse proiecte este cercetarea.
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Comercianții nu mai trebuie să emită bon fiscal pentru plățile cu cardul, decât la cerere
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Avertizare meteo: COD GALBEN de ceață pentru mai multe localități din județ
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile