Unele secții de la Spitalul Județean „Mavromati” au nevoie în continuare de personal. Angajările sunt însă momentan blocate.
Pe Secția Medicală II activează în aceste momente patru medici. Potrivit medicului șef, Bogdan Alexandroaie, deficitul este mai ales în rândul celorlalte categorii de personal.
„La momentul de față funcționăm cu patru medici, dintre care unul este angajat prin contract de prestări servicii. Încă ne descurcăm în momentul de față cu două doctorițe tinere, foarte bine pregătite, cu elan foarte mare, sper să și-l mențină.”
Bogdan Alexandroaie, medic șef Secția de Medicină Internă II.
Această secție nu are niciun îngrijitor, asta deși organigrama prevede cinci posturi.
„Avem deficit la nivelul asistenților, mai avem asistenți în concediu de creștere a copilului, la infirmieri, la îngrijitori. La îngrijitori, de exemplu, am pe statul de funcții cinci îngrijitori, dar nu am niciunul pentru că posturile sunt vacante și atunci este mai dificil de a desfășura activitatea.”
Bogdan Alexandroaie, medic șef Secția de Medicină Internă II.
În cadrul unei conferințe de presă, medicul șef al secției a declarat că în ciuda deficitului de personal se reușește să se facă un act medical de calitate.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile