Prefectul judeţului, Adrian Constantinescu, atrage atenţia primarilor botoşăneni că, prioritară în aceste zile este pregătirea secţiilor de votare în vederea desfăşurării „Referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României”. În acest sens, reprezentantul guvernului în teritoriu le-a comunicat edililor şefi măsurile suplimentare ce trebuie luate pentru scrutinul din 29 iulie, în special în comunele afectate de grindină, deoarece sunt secţii de votare fără geamuri sau cu ferestre sparte, iar obligaţia securizării căilor de acces în aceste obiective revine primarilor.
În plus, dat fiind formatul dintr-o singură foaie al buletinului de vot, sunt necesare măsuri suplimentare pentru a asigura secretul votului. De aceea, primarii sunt atenţionaţi de faptul că urnele transparente trebuie acoperite cu un material mat. Totodată, membrii birourilor secţiilor de votare vor trebui să explice alegătorilor cum să plieze buletinele de vot astfel încât opţiunea acestora să nu fie la vedere. „
Organizarea referendumului se face la Botoşani conform graficului stabilit de guvern. În aceste zile se pregătesc secţiile, iar primarii trebuie să ştie că au fost stabilite deja comisii ce vor verifica modul în care s-au organizat. Voi verifica şi eu, împreună cu domnul subprefect, condiţiile de securitate şi dotările din secţii.”, a declarat
Adrian Constantinescu.
Conform graficului de organizare şi desfăşurare a „
Referendumului naţional pentru demiterea Preşedintelui României”, angajaţii Prefecturii pregătesc materialele necesare secţiilor de votare urmând ca acestea, împreună cu buletinele de vot, să fie predate preşedinţilor secţiilor în data de 27 iulie. Referendumul se va desfăşura între orele 7- 23.