Peste 130 de stări potenţiale de pericol au fost înlăturate în urma controalelor efectuate de pompieri la spaţiile unde vor fi amenajate secţii de votare, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani.
Demarată în luna noiembrie, acţiunea a avut ca scop preîntâmpinarea, reducerea sau eliminarea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi a consecinţelor acestora, protecţia populaţiei, mediului, bunurilor şi valorilor pe timpul desfăşurării procesului electoral.
Pentru deficienţele care au întrunit elementele constitutive ale contravenţiei au fost aplicate 25 de sancţiuni, dintre care o amendă, în cuantum de 500 de lei, pentru exploatarea instalaţiei electrice cu improvizaţii sau defecţiuni.
Printre neregulile constatate au fost: nedotarea locaţiilor unde vor fi amenajate secţii de votare cu minim un stingător la 50 de mp, exploatarea unor instalaţii electrice cu defecţiuni sau improvizaţii, nemenţinerea în stare de funcţionare a iluminatului de siguranţă şi nemarcarea căilor de evacuare cu indicatoare de orientare.
Atât reprezentanţii locaţiilor unde sunt organizate secţii de votare, cât şi preşedinţii/locţiitorii au fost instruiţi cu privire la respectarea şi aplicarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor în vederea desfăşurării în condiţii de siguranţă a procesului electoral.
În zilele de 10 şi 11 decembrie, peste 170 de pompieri botoşăneni vor fi angrenaţi în misiuni, pentru buna desfăşurare a procesului electoral, suplimentar faţă de cei aflaţi în turele de serviciu.
Măsuri principale de apărare împotriva incendiilor premergătoare şi pe perioada desfăşurării alegerilor:
- la amenajarea secţiilor de votare se are în vedere ca aceastea să fie realizate, pe cât posibil, la parterul clădirilor;
- amplasarea cabinelor de votare se face fără diminuarea gabaritelor căilor de acces şi de evacuare şi a circulaţiei interioare din clădirile în care se organizează procesul electoral şi fără blocarea ori îngreunarea accesului la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor care echipează construcţiile (ex. hidranţi interiori);
- elementele de mobilier care se evacuează din interiorul încăperilor în care se amenajează secţii de votare nu se amplasează pe căile de acces şi evacuare şi pe circulaţiile din secţiile de votare;
- se marchează corespunzător căile de evacuare din clădire şi se menţin în permanenţă practicabile, circulaţia persoanelor prin clădire fiind limitată exclusiv pe traseul acces – secţie de votare – evacuare;
- se interzice fumatul în interiorul secţiilor de votare;
- se interzice efectuarea lucrărilor cu foc deschis în clădire premergător şi pe durata desfăşurării procesului electoral;
- se asigură respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor la utilizarea mijloacelor de încălzire, precum şi a celor de preparat şi încălzit hrană;
- instalaţiile electrice se exploatează cu respectarea reglementărilor, eliminând eventuala suprasolicitare a acestora;
- se stabileşte un sistem eficient în vederea anunţării tuturor ocupanţilor clădirii în cazul producerii unui incendiu;
- se asigură menţinerea în funcţionare a iluminatului de siguranţă ce echipează clădirile;
- spaţiile în care se amplasează cabine de votare se dotează cu stingătoare de incendiu funcţionale, verificate conform reglementărilor, având în vedere criteriul de cel puţin un stingător de incendiu la 50 mp;
- preşedinţii secţiilor de votare instruiesc, pe bază de documente, întregul personal din comisiile electorale, privind prevenirea situaţiilor de urgenţă şi măsurile ce trebuie întreprinse în cazul manifestării acestora;
- în situaţia amenajării de camere de odihnă pentru personalul destinat pazei, se respectă măsurile corespunzătoare de apărare împotriva incendiilor.
În cazul producerii unui incendiu, se acţionează de urgenţă pentru:
- evacuarea tuturor persoanelor din clădire, precum şi a bunurilor importante (urne de vot, buletine de vot, ştampile, liste electorale, alte documente, etc);
- anunţarea incendiului la numărul de apel unic 112;
- stingerea incendiului cu mijloacele de primă intervenţie.
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
„Rățușca cea urâtă" din nou pe scena Teatrului „Vasilache"
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024