Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit și luni, 16 martie 2020 în sala Nicolae Iorga a Prefecturii Botoșani.
S-a decis completarea membrilor acestei structuri cu cei patru manageri de spitale din Botoșani dar și cu reprezentanți ai Serviciului Român de Informații (SRI).
„Vom introduce cei patru manageri ai Spitalului Județean Mavromati, Spitalului de Pneumoftiziologie, Spitalului de Recuperare Sfântul Gheorghe și Spitalului Municipal Dorohoi. Va fi actualizată componența CJSU”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Iar asta în contextul în care cel mai important punct al ședinței a fost prezentarea stocului de materiale sanitare pentru unitățile spitalicești dar și stabilirea necesarului și identificara surselor de finanțare pentru materialele necesare combaterii coronavirusului.
Când a vrut să dea cuvântul directorilor de spitale pentru a expune situația la momentul actual, prefectul a constatat că niciunul nu se află în sală.
L-a întrebat pe primarul de Dorohoi ce știe despre managerul spitalului.
„Nu am discutat alte aspecte pentru că managerul spitalului trebuia să fie instructat (instruit n.r.) de dv la Botoșani. Am înțeles că va fi chemat la dv sau la un alt for”,
Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Primarul susține că a convocat un comandament la Dorohoi în cadrul căruia s-a discutat despre alocarea unui container pentru triaj.
„Din discuția pe care am avut-o azi mi-a spus că este vorba despre niște ventilatoare mecanice pentru care se căutau surse de finanțare, cam asta era urgența”,
Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
În timpul discuției au apărut în sală directorii de la Spitalul Județean Mavromati dar și cel de la Spitalul de Recuperare.
Prefectul nu și-a ascuns nemulțumirea.
„Nu știu ce să spun, sincer să vă spun sunt nu surprins, sunt siderat pentru că se întâlnesc toți membrii CJSU iar managerii spitalelor care răspund de sănătatea locuitorilor județului, nu sunt prezenți. Eu nu vreau să trag nicio concluzie drastică având în vedere că începând de azi ne aflăm în stare de urgență. Sper să comunic cu ei într-un fel sau celălalt, rămâne să îi chem separat. Putem să-i aducem și prin alte mijloace. Colegii mei în momentul în care au făcut confirmarea pentru azi, au confirmat toți patru participarea ”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Ulterior, după ce l-a contactat telefonic pe directorului Spitalului Municipal Dorohoi, primarul Dorin Alexandrescu i-a motivat absența prin faptul că acesta nu ar fi primit convocarea la CJSU.
Prefectul Dan Nechifor se va întâlni cu directorii spitalelor în după amiaza zilei de luni, 16 martie 2020, de la ora 15:00 și ulterior va reveni cu informații de la întâlnire, prin purtătorul de cuvânt al Prefecturii.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024