Astăzi, 1 iunie 2011, copii de diferite vârste, au răspuns invitaţiei făcută de Inspectoratul de Jandarmi Botoşani şi au fost prezenţi la sediul inspectoratului, unde au participat la ,,Ziua Porţilor Deschise pentru Copii”.
Cu prilejul acestei manifestări, cei mici însoţiţi de învăţători, părinţi sau bunici au vizitat sediul unităţii (sala tradiţiilor, dispeceratul), după care aceştia au putut vedea diferite categorii de armament, mijloacele auto din dotare, precum şi alte materiale folosite de jandarmii botoşăneni în misiuni. Copiii au vizionat şi un film în care s-a prezentat modul de acţiune al jandarmilor pe timpul executării unor misiuni. Copii au fost felicitaţi de jandarmi şi răsplătiţi cu dulciuri, la plecare ,,prichindeii” au declarat ,,prietenilor mai mari” că s-au simţit minunat şi au promis că la anul vor veni din nou la Jandarmerie.