Două neajunsuri au ieșit în evidență la redeschiderea Poliției municipiului Dorohoi: parcarea este neasfaltată, iar în curte a rămas o construcție ciudată de care firma care a executat lucrarea nu s-a atins.
Dinspre stradă pare a fi o scară fără vreo noimă întrucât nu face legătură cu vreun alt imobil.
Din interior pare a fi însă un beci sau o cămară întrucât în spatele scării se găsește o ușă.
Bizarul imobil, din care a început să crească iarba, contrastează puternic cu clădirea renovată în care își desfășoară activitatea oamenii legii din al doilea municipiu al județului.
”Fiind un imobil de patrimoniu este nevoie de o Hotărâre de Guvern pentru a ne putea ocupa de el, să îl dărâmăm sau să facem altceva”,
Scms.Cosmin Moscalu, șef Poliția Municipală Dorohoi.
Inaugurarea sediului refăcut în perioada 2017 – 2021 cu un efort financiar de circa 800.000 de euro a avut loc vineri în prezența ministrului Afacerilor Interne.
„Vă solicit stimați colegi, tuturor, mai multă implicare în gândirea și derularea unor astfel de investiții. Știm că banii nu ajung niciodată, fondurile niciodată nu sunt suficiente, însă folosind un mix de finanțare și aici mă refer la ce alocăm noi de la bugetul de stat, la fondurile europene la dispoziția României, dublate de capabilitatea de a atrage aceste fonduri, pentru că și aici mai avem probleme, toate acestea vor duce la rezolvarea, fie și parțială, a acestei probleme cu care se confruntă Poliția Română”,
Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.
Oficialului guvernamental nu i s-a expus problema scării cu beci, ci doar a parcării pietruite.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Polițiștii au umblat noaptea după hoții de lemne, un sucevean a fost amendat la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Viorel Iliuță: PSD – campion la promisiuni, dar și la glume proaste
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu: Angajament și speranță pentru viitorul României
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Curse de pe Aeroportul Iași către o destinație așteptată – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024