Fostul şef al serviciului resurse umane din cadrul Spitalului Judeţean i-a trimis o scrisoare preşedintelui Consiliului Judeţean prin care îi cere să pună în aplicare mai multe sentinţe ale Tribunalului Botoşani şi Curţii de Apel Suceava. Printre altele, acestea prevăd reangajarea sa pe postul menţionat şi plata unor drepturi băneşti.
Concediat de patru ori
Stelian Aivăncesei, care a fost concediat de patru ori şi tot de atâtea ori a câştigat în instanţă dreptul de a fi reangajat, se plânge lui Mihai Ţâbuleac că managerul de la „Mavromati” refuză să respecte hotărârile judecătorilor şi de aceea a ajuns să apeleze la preşedintele CJ, instituţie căreia i se subordonează cea mai mare unitate medicală din Botoşani.
„Veţi spune aşa cum aţi mai spus că nu intră în atribuţia preşedintelui acest lucru, dar îmi permit să vă contrazic având ca temei: cum se face că pentru respectarea sentinţelor de către managerul spitalului spuneţi că nu aveţi nici o pârghie sau putere, iar primul lucru pe care l-aţi făcut la preluarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati Botoşani a fost schimbarea managerului dr. Enache, cu dr. Mimor, care nu a respectat şi nu respectă aceste sentinţe”, se arată în
adresa trimisă de Stelian Aivăncesei. Acesta îl informează pe şeful CJ şi că, potrivit ultimei sentinţe aTribunalului Botoşani, Spitalul Judeţean trebuie să îi plătească daune morale în valoare de 30.000 de lei şi face un apel la Ţâbuleac ca banii să fie achitaţi fără a mai apela la un executor judecătoresc deoarece serviciile plătite acestuia ar mări cu 20% suma ce va trebui achitată de unitatea medicală.
Şefii de la Mavromati îşi acuză fostul coleg de şantaj
Fostul şef al serviciului de resurse umane de la „Mavromati” a ataşat la scrisoarea deschisă şi două adrese semnate de Ovidiu Mimor. În una dintre acestea Aivăncesei este acuzat de şantaj. „
Faţă de şantajul (ameninţarea) dvs. scris că veţi face plângere penală dacă nu se pun toate patru sentinţe în aplicare se va stabili în şedinţa Comitetului Director ce poziţie se va adopta, fapta dvs. fiind deosebit de gravă”, se menţionează într-o
adresă semnată de managerul Ovidiu Mimor şi juristul Victor Niţu (foto jos). Stelian Aivăncesei a fost pe rând disponibilizat de Doru Muntianu, Cornel Enache şi Ovidiu Mimor, adică ultimii trei manageri ai Spitalului Judeţean din Botoşani.