Lucian Tapalagă este noul preşedinte interimar al organizaţiei de tineret PNL din Dorohoi. Anunţul a fost făcut de deputatul Florin Ţurcanu, liderul liberal judeţean şi Constantin Bursuc, preşedintele interimar al liberalilor dorohoieni, în cadrul conferinţei de presă de la sfărşitul săptămânii. Cei doi au mai spus că în viitorul apropiat urmează să se stabilească şi componenţa noului birou de conducere interimar a organizaţiei de tineret.
Conform
RealitateaDorohoiană.ro, Lucian Tapalagă l-a înlocuit la conducerea organizaţiei de tineret liberal din Dorohoi pe Cristian Şlicu, care a asigurat şi el interimatul timp de câteva luni de zile şi care acum face parte din structura de conducere judeţeană a tinerilor liberali. Lucian Tapalagă are 25 de ani şi potrivit declaraţiei sale, este student în ultimul an la o facultate de drept.
“În organizaţie, avem în prezent aproximativ 60 de membri, însă dorim să atragem cât mai mulţi tineri. Am observat că majoritatea tinerilor, refuză să se înscrie în partide politice şi prin acţiunile pe care le vom desfăşura, sper să-i atrag la noi în organizaţie, să facem o echipă puternică”, a declarat
noul preşedinte al TNL Dorohoi. El va asigura interimatul la conducerea organizaţiei de tineret până la noi alegeri, pentru care nu a fost stabilită o dată certă.