Premierul Sorin Grindeanu a eliberat-o din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie pe Lidia Manuela Onofrei, numită tot de îl în urmă 6 zile, şi a numit-o în funcţie pe Gabriela Coman, fost şef al instituţiei până în urmă cu o săptămână.
Potrivit unui decizii publicate în Monitorul Oficial, Lidia Manuela Onofrei a fost eliberată din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie. Ea a fost numită pe 12 ianuarie tot de premierul Sorin Grindeanu.
În locul ei a fost repusă în funcţie Gabriela Coman, cea care a condus instituţia din 2014 până în 12 ianuarie 2017, când Sorin Grindeanu a decis eliberea ei din funcţie.
Tot marţi, premierul Grindeanu a semnat numirea Adrianei-Mihaela Udroiu în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul Dezvoltării şi a lui Angel Gheorghiu în funcţia de subsecretar de stat în cadrul aceluiaşi minister. Daniela Teodoru a fost numită secretar general al Ministerului Mediului, Marius Iulia Carabulea secretar general al Ministerului Tineretului, iar Ionela Stoian secretar general al Ministerului Dezvoltării.
(Sursa: Digi24)
O instituție anunță indemnizații de aproape 7 milioane de lei în conturile botoșănenilor
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Cei mai puturoși botoșăneni au peste 40 de ani: CÂȚI stau pe banii statului
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 19, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile