În cadrul ședinței ordinare de joi, 29 iunie 2023, consilierul județean PSD, Ramona Guraliuc, a luat cuvântul în plen după acuzațiile aduse cadrelor medicale.
Reamintim că în cadrul Comisiei de Dialog Social de la Instituția Prefectului au fost discuții intense cu privire la atitudinea cadrelor medicale. Iar subiectul a fost reluat și joi în plenul județean întrucât consilierul PSD, Sergiu Marian, și-a exprimat nemulțumirea în ceea ce privește lipsa de empatie a cadrelor medicale.
Medicul șef al UPU – SMURD, Ramona Guraliuc, a susținut că sesizările trebuie făcute în scris. Iar asta pentru ca șefii secțiilor să poată declanșa o anchetă și să ia măsurile care se impun.
„Lucrurile trebuie privite puțin mai profund. Dacă vrem să avem un sistem medical corect și de calitate trebuie ca lucrurile să fie făcute corect. Adică să avem o standardizare, să avem un grad de performanță care să-i revină fiecărui medic. Sesizările trebuie făcute scris ca noi cei care suntem șefi de secție să putem să luăm atitudine. Dacă o să vorbim la modul general... nu cred că este corect față de ceilalți colegi care își fac treaba și care sunt empatici cu bolnavii și care muncesc și își sacrifică familiile sau timpul lor liber la spital și sunt dedicați serviciilor”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU – SMURD.
Medicul șef al UPU a mai afirmat că trebuie să existe un dialog pentru a fi luate decizii cât mai bune.
„Criteriile de performanță ar fi o soluție și o situație care ar cataloga foarte bine doctorii în funcție de activitatea pe care o prestează. Trebuie să fie remunerați în funcție de asta și bineînțeles în momentul când sunt elemente negative aceste lucruri trebuie făcute scris. Și urmărit pas cu pas dacă se ia atitudine corectă și bineînțeles stat la discuție, la o masă a dialogului și luat decizii.
E un punct de vedere. Lucrez în sistem, lucrez în sistemul județean, am o experiență de ceva, sunt în Unitatea de Primiri Urgențe. E adevărat, există un deficit de personal, dar cred că se poate dacă avem un dialog și suntem la mijloc cu poziția. Nu trebuie să generalizăm, cum de altfel în nicio categorie de muncă nu putem să generalizăm”,
Ramona Guraliuc, medic șef UPU – SMURD.
Este știut însă că reclamațiile scrise care ajung la conducerea Spitalului Județean „Mavromati” sunt extrem de puține.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024