Conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a creionat o propunere a necesarului financiar pentru funcţionarea în anul 2014 care a fost transmisă către ordonatorul principal de credite, adică la Consiliul Judeţean.
Creşteri bugetare sunt înregistrate ca capitolul salarii unde suma solicitată a crescut faţă de anul trecut. „
La salarii, aici este o problemă. Noi bugetăm numărul total de posturi. În prezent Direcţia are un număr de 1.179 de posturi din care ocupate efectiv peste 900. Încercăm să bugetăm toate posturile având în vedere că trebuie să deschidem şi Centrul de la Stăuceni pentru care suntem în procedură de deblocare a posturilor”, a declarat
Dan Şlincu, director executiv DGASPC.
Situaţia de la
Centrul Stăuceni are ar urma să găzduiască zeci de bătrâni cu handicap dar care nu are personal a ajuns şi la Ministerul Muncii care a aprobat deblocarea posturilor pentru această unitate. Următoarele etape sunt Ministerul Finanţelor iar ulterior Guvernul. Şi asta deoarece în sistemul de asistenţă socială legea permite angajări de post pe post.
Un alt capitol bugetar unde necesarul a crescut în 2014 este cel de bunuri şi servicii.
„S-a trimis o notă de fundamentare cu tot ce înseamnă proiect de buget pe anul viitor, la CJ. Aşteptăm să vedem. Potrivit standardelor minimelor de calitate, undeva pe bunuri şi servicii am ajuns undeva la 110 de miliarde, faţă de 80 de miliarde anul trecut. Noi trebuie să respectăm standardele, sunt anumite standarde privind cheltuielile impuse prin lege”, a mai spus
directorul DGASPC.
Suma totală solicitată de la CJ este de aproximativ 85 de milioane de lei noi în condiţiile în care anul trecut bugetul instituţiei s-a ridicat la circa 73 de milioane de lei.
(G.E.)
CITEŞTE:
Ajutor cerut la prefect pentru centru european fără salariaţi
[[banner]]