Noii directori din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) susţinuţi pe funcţii de alianţa USL şi-au publicat, conform reglementărilor legale declaraţiile de avere pe pagina electronică a instituţiei pe care o conduc.
Şi dacă dorohoianul Dan Şlincu, director executiv adjunct deţine mai multe bunuri atât pe numele său cât şi a soţiei, în schimb, Daniela Juravlea cea care a preluat atribuţiile de director executiv pare să nu deţină absolut nimic cu excepţia salariului realizat la Direcţia Copilului.
Conform declaraţiei de avere,
Dan Şlincu este administratorul a două firme pe care le deţine în Dorohoi şi din activitatea cărora realizează un venit anual de
18.072 lei la care se adaugă şi cel al soţiei, cadru didactic la Grupul Şcolar Alexandru Vlahuţă şi care contribuie la bugetul familiei cu suma de
18.000 de lei, adică un venit similar cu al soţului. În schimb, Dan Şlincu nu şi-a trecut în declaraţie şi salariul pe care îl realizează la Direcţia Copilului din postura de director adjunct. De asemenea, Şlincu deţine împreună cu soţia şi un
teren în suprafaţă de 3.200 metri pătraţi în Dorohoi,
o casă cumpărată în 2000 dar şi
un credit în valoare de 8.000 de euro. Nu în ultimul rând, cei doi au în proprietate două autoturisme,
un Audi A6 cumpărat în 2002 şi un Matiz, pe numele soţiei
, achiziţionat în 2008.
Vezi
AICI declaraţia de avere
În schimb,
Daniela Estera Juravlea pare să nu aibă nimic în proprietate, cel puţin după cum reiese din declaraţia de avere. Deşi şi-a trecut un domiciliu în Botoşani, în afara salariului anual de
8.824de lei realizat în cadrul Direcţiei Copilului, directorul executiv interimar nu are nici apartament, nici maşină şi nici măcar un credit.
Vezi
AICI declaraţia de avere