Conferința de presă programată pentru astăzi de la ora 11:00 se desfășoară fără managerul Corneliu Prepeliță.
În locul său a venit Ștefan Bercea, directorul care-i ține locul.
Și care a preferat să nu se lanseze în declarații oficiale pe marginea ultimelor întâmplări.
Ștefan Bercea, director medical Spitalul Județean Mavromati
„Conform deciziei de la nivelul spitalului pe perioada cât managerul nu este în activitate, directorul medical preia atribuțiile managerului”,
Întrebat totuși de jurnaliști unde se află Corneliu Prepeliță acesta a răspuns: „Nu am discutat cu dl manager unde a plecat dl manager. Astăzi dimineață din câte știu a fost la birou”.
Singura explicație a fost oferită de purtătorul de cuvânt care a transmis că a discutat dimineață cu șeful spitalului.
Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati
„Eu am discutat cu dl manager astăzi chiar de dimineață, a rămas să participe la conferința de presă, ulterior dlui m-a sunat și mi-a spus că din anumite motive nu poate participa la conferința de presă fiind reprezentat de dl director medical”,
Vom reveni cu mai multe detalii
Un tânăr botoșănean scos în cătușe din propria locuință
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Șoferii din Botoșani adoră senzațiile tari la volan
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Alerta de Cod Galben la Botoșani a fost prelungită: Sunt zone în care se poate forma ghețuș
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Șfaițer nemulțumit că Poli Iași nu a bătut Rapidul: Nu am prins-o într-un moment extraordinar
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 22, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile