50 de copii din Botoşani vor învăţa cum să-şi protejeze viaţa în tabară de vară de la Ipoteşti.
Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” găzduieşte, în perioada 31 iulie - 4 august, tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă, se arată într-un comunicat de presă.
Timp de o săptămână, 50 de elevi de gimnaziu din judeţul Botoşani vor învăţa de la pompieri şi voluntari de la Crucea Roşie cum să protejeze cel mai de preţ bun: viaţa, atât teoretic, cât şi practic, dar şi să se relaxeze.
La festivitatea de deschidere a celei de a VII – a ediţii, alături de cei 50 de elevi, au participat: Dan Constantin Șlincu – prefectul județului, Costică Macaleţi – președintele Consiliului Județean, precum și alți reprezentanți ai instituțiilor partenere în proiectul educațional „Prezent și Viitor în Siguranță”.
Tabăra de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă este organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani în parteneriat cu Instituţia Prefectului Judeţul Botoşani, Consiliul Judeţean Botoşani, Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, Direcția Județeană pentru Cultură Botoșani, Primăria Municipiului Dorohoi, Clubul Copiilor Dorohoi, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani, Primăria Comunei Mihai Eminescu și Societatea Națională de „Cruce Roșie” din România – Filiala Botoșani.
Încă din prima zi, elevii au început pregătirea pentru a face faţă unor situaţii dificile, participând la mai multe concursuri interactive şi exerciţii de evacuare în caz de cutremur şi incendiu.
Marţi vor participa la exerciţii demonstrative şi activităţi interactive în domeniul prevenirii incendiilor, iar miercuri sunt planificate prezentări şi concursuri din domeniul protecţiei civile.
Pe 3 august, elevii vor învăţa cum să comunice la 112 o situaţie de urgenţă la care ar putea fi martori. La finalul taberei, participanţii vor fi evaluaţi cu ajutorul unui chestionar ce conţine 20 de întrebări din domeniul situaţiilor de urgenţă. Cele mai bune echipaje vor primi cupe, diplome şi medalii. Elevii vor pleca din tabără pe 4 august, în jurul prânzului, nu înainte de a desfăşura o serie de activităţi recreative.
O parte din costurile taberei sunt suportate de Consiliul Judeţean Botoşani. Proiectul educaţional „Prezent şi Viitor în Siguranţă” se adresează elevilor din clasele V – VIII, care învaţă la şcolile din judeţul Botoşani.
A debutat cu şcoala de vară în domeniul situaţiilor de urgenţă „Prezent şi Viitor în Siguranţă”, care s-a desfăşurat în perioada 3 – 18 iulie, în subunităţile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani din municipiile Botoşani şi Dorohoi, oraşele Săveni şi Ştefăneşti. La activităţile organizate în cadrul şcolii de vară au participat peste 300 de elevi.
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Sărbătoarea Nașterii Domnului: tradiții fascinante și superstiții care dăinuie peste generații
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile