Directorul artistic al Teatrului Mihai Eminescu a aflat de la reporterul Botoşăneanul.ro de acuzele care i se aduc. Luni la sfârşitul programului de lucru Volinaşi Costin nu ştia despre ce s-a făcut public la avizierul instituţiei şi a coborât să citească după ce a fost informat de scrisoarea deschisă pusă acolo.
El a respins toate acuzaţiile care i se aduc şi susţine că nemulţumirile unor actori au plecat de la dorinţa acestora de a pleca la muncă în Spania, precum şi de la o piesă pregătită de un regizor din Ucraina care a stabilit distribuţia în urma unui casting, iar cei rămaşi pe din afară sunt dezamăgiţi.
„A apărut o supărare legat de faptul că unii nu sunt distribuiţi, dar distribuţia se face pe o stagiune şi evident că avem grijă ca pe intervelul unei stagiuni fiecare actor să treacă prin lcururile astea. Se supără… la un moment dat se supără ca nişte copii (…). Este ca la echipa de fotbal, unde antrenorul ţine pe bancă mai mulţi sportivi”, ne-a declarat
Volinaşi Costin. Acesta a subliniat că este angajat ca actor cu indemnizaţie de director şi nu are putere de decizie astfel încât reproşurile care i se fac nu sunt fundamentate.
„Am un rol consultativ”
„Poziţia mea de director artistic în echipă cu managerul teatrului… am la fel ca şi celelalte structuri, cum este şi consiliul artistic de exemplu, am un rol consultativ şi nu am o poziţie decizională. Eu propun şi toate lucrurile astea se duc spre conducerea teatrului, respectiv către dl.Apetrei şi el ia decizii”, a mai arătat
directorul artistic al Teatrului Mihai Eminescu. Potrivit acestuia, spectacolele instituţiei sunt promovate indiferent dacă sunt sau nu regizate de el, dacă joacă sau nu în ele, dând exemplul „Ivan Turbincă”, piesă în care nu apare în nici o ipostază şi care a luat totuşi parte la mai multe festivaluri. Totodată, Costin a amintit şi de iniţierea proiectului „regizori-actori”, în cadrul căruia
„au avut posibilitatea să monteze şi alţi colegi din teatru. Evident că în funcţie de încasări fiecare era remunerat”. Cât despre consumul excesiv de băuturi alcoolice…
„spuneau că beau la serviciu. Ai venit acum când sunt la serviciu şi ai putut să te convingi că nu este aşa”.