Directorul liberal de la Direcţia Agricolă Judeţeană (DAJ) ar putea ajunge în discuţia comisiei de disciplină a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). Acesta a comunicat că aspectele sesizate de Prefectură privitoare la unele nereguli în activitatea DAJ au fost confirmate în urma verificărilor efectuate de corpul de control al ministrului.
"În urma verificărilor s-a constatat că se confirmă cele sesizate, dar şi alte aspecte cu privire la managementul desfăşurat la nivelul instituţiei. Au fost dispuse masuri administrative pentru funcţionarii publici din cadrul Direcţiei Agricole Botoşani care se fac răspunzători pentru cele constatate şi consemnate în nota de control. Conducerea ministerului a sesizat şi comisia de disciplină pentru funcţionarul public Cristian Delibaş – director executiv al Direcţiei Agricole Botoşani, în vederea analizării faptelor comise şi luarea măsurilor ce se impun. MADR. a sesizat şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoşani, pentru efectuarea unor comunicări specifice", se menţionează în
comunicarea primită de la MADR.
Prefectul nu a făcut nici o sesizare pentru fapte asemănătoare la ITM
La sfârşitul lunii mai, Prefectura a informat MADR cu privire la unele referitoare la gestionarea patrimoniului ministerului. Acestea au fost sesizate în cadrul şedinţei de Colegiu Prefectural de către reprezentaţii Filialei judeţene Botoşani a Asociaţiei Comunelor din România. Mai exact, Delibaş este acuzat că ar fi pus la dispoziţia unor asociaţii agricole un birou la subsolul instituţiei pentru întocmirea unor acte de către fermieri, fără să perceapă chirie.
Botoşăneanul.ro a relatat fapte şi mai grave de acest gen desfăşurate la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Acolo o întreprindere individuală vindea fişe de protecţia muncii fără să aibă contract de chirie cu ITM, iar agentul economic aparţinea fiului şoferului inspectorului şef Stelian Meţler. În acel caz prefectul, deşi i s-a adus la cunoştinţă despre ce se întâmplă, nu a făcut nici o sesizare. Spre deosebire de şeful DAJ, care este membru PNL, inspectorul şef de la ITM este însă membru PDL.