Comisarii de la Botoşani care au intrat în concediu medical în perioada testării organizate de Comisariatul General s-ar putea alege cu plângeri penale. La nivel naţional în jur de 125 de angajaţi care au fost respinşi la concurs s-au îmbolnăvit şi evită astfel disponibilizările deoarece, potrivit legii, în timpul repausului pe probleme de sănătate nu pot fi modificate raporturile de muncă ale salariaţilor.
Şefii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) dau însă asigurări că toţi cei în cauză vor fi până la urmă concediaţi.
“Voi sesiza Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări de Sănătate, cred că sunt concedii medicale închipuite şi se vor alege inclusiv cu o sesizare penală. Când vor veni din concediu medical vor primi avizul de eliberare din funcţie şi încă ceva, probabil o citaţie de la Parchet”, a declarat S
orin Blejnar, preşedintele ANAF, conform
Agerpres. Deja s-ar fi trimis la secţiile judeţene ale Gărzii Financiare sesizări pentru a se verifica dacă problemele de sănătate invocate de comisari sunt reale. La Botoşani şase comisari, Dragoş Budeanu, Daniel Moruzi, Laur Nechita, Nelu Nechita, Petrică Ostin şi Liviu Mahalagiu au intrat în concedii medicale în perioada concursului. Cu excepţia celui din urmă, toţi ceilalţi s-au prezentat la examen şi au fost declaraţi respinşi.